Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de primavara? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte. Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva." Recunosteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti?
"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?






