miercuri, 31 octombrie 2012

Fizica cuantică oferă o explicaţie ştiinţifică pentru existenţa sufletului

Dr. Stuart Hameroff, un fizician american, şi Sir Roger Penrose, din Marea Britanie, au conceput o teorie cuantică a conştiinţei, care susţine că sufletele oamenilor sunt conţinute în „microtubule”, structuri care se găsesc în interiorul celulelor noastre cerebrale.

Ideea celor doi cercetători porneşte de la noţiunea conform căreia creierul este un computer biologic în care „cei 100 de miliarde de neuroni, impulsurile lor electrice şi conexiunile sinaptice joacă rolul de reţele informatice”. Conform acestei idei, conştiinţa este un program derulat de computerul cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în univers şi după moartea noastră.

Dr. Hameroff, profesor emerit în cadrul departamentului de anesteziologie şi psihologie din cadrul Universităţii Arizona şi totodată directorul Centre of Consciousness Studies, lucrează alături de Sir Roger Penrose la această teorie din 1996.

Cei doi oameni de ştiinţă susţin că ceea ce noi percep ca fiind conştiinţa este rezultatul efectelor gravitaţiei cuantice în interiorul acestor microtubule, un proces pe care aceştia îl numesc „orchestrated objective reduction” (Orch-OR).

Cercetătorii afirmă că atunci când oamenii intră în starea de moarte clinică, aceste microtubule îşi pierd starea cuantică, însă informaţia conţinută în ele nu se pierde. Cu alte cuvinte, „sufletul” nu moare, ci se întoarce înapoi la univers. „Să spunem că inima încetează să bată, sângele nu mai curge, iar microtubulele îşi pierd starea cuantică. Informaţia cuantică nu se pierde, căci nu poate fi distrusă, ci se disipează şi se distribuie în univers”, afirmă Dr. Hameroff. „Dacă un pacient este resuscitat, informaţia cuantică revine în microtubule şi pacientul spune «am avut o experienţă aproape de moarte»”, adaugă cercetătorul.
Specialistul afirmă că descoperirile recente referitoare la rolul pe care fizica cuantică îl joacă în procesele biologice – precum mirosul, fotosinteza sau modul în care navighează păsările – reprezintă o dovadă în plus în favoarea teoriei sale.

Dr. Hameroff a explicat pe larg această teorie în cadrul documentarului „Through the Wormhole”, difuzat recent în SUA de postul Science Channel:

http://science.discovery.com/tv-shows/through-the-wormhole/videos/through-the-wormhole-2-tracking-souls-to-the-afterlife.htm


Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

duminică, 28 octombrie 2012

Schimbarea iminenta a Dimensiunii

Pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie 2012, are loc o colosală convergenţă a transformărilor ce vor constitui baza construcţiei unei noi societăţi. Prin urmare, umanitatea va continua să existe, dar într-un alt mod decât până acum. Structurile materiale şi cele bazate pe idei materialiste se vor transforma din temelii, ceea ce va da posibilitatea oamenilor să devină mult mai senzitivi şi mai profunzi în percepţii şi în judecata lucrurilor. 
Tradiţia mayaşă afirmă că actualmente noi trăim în mijlocul celei mai importante ere a calendarelor şi profeţiilor mayaşe. Toate profeţiile lumii şi toate tradiţiile converg spre această perioadă dificilă şi extrem de complexă, pe care o trăim în prezent. Idealul spiritual al vremurilor actuale este acela al acţiunii divin integrate şi armonioase.
Citirea şi interpretarea calendarelor mayaşe de către cercetători a fost în mare parte eronată până în prezent. Înţelegerea sistemelor complicate ale timpului, a succesiunii erelor şi a ciclurilor, precum şi intuirea semnificaţiilor lor reale este incompletă. Civilizaţia Maya a structurat 17 calendare diferite (unele dintre ele expunând cu mare acurateţe curgerea timpului pentru o perioadă mai mare de zece milioane de ani) şi tocmai de aceea cuprinderea lor este vastă, dificilă şi sofisticată.
În conformitate cu tradiţia mayaşă autentică, pe data de 21 decembrie 2012 totul se va transforma şi lumea va intra atunci într-un nou ciclu major, al celui de al Cincilea Soare. Acel moment va semnifica începutul unei ere al cărui start va fi dat de intersecţia meridianului solar cu planul ecuatorial al galaxiei; axa Pământului se va alinia atunci cu centrul galaxiei noastre.
Astfel, la răsăritul zilei de 21 decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 26 000 de ani, Soarele va "lumina" intersecţia dintre planul ecliptic al sistemului nostru solar şi planul eclipticii întregii galaxii. În conformitate cu tradişia ezoterică mayaşă, această intersecţie este considerată a fi sacră şi totodată fundamentală pentru evoluţia viitoare a umanităţii.
Alinierea axei Pământului în acea zi cu centrul galaxiei va deschide un canal foarte important de energie ce va inunda atunci planeta, pătrunzând pe la poli şi răspândindu-se mai apoi radial pe întreaga ei suprafaţă.

miercuri, 10 octombrie 2012

Ce ascunde o jignire?

"Un om care jigneste sufera. De fapt, jignirea nu este altceva decat manifestarea frustrarilor anterioare. De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste. Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata.



Ce ascunde o jignire?
Suntem aici, acum, pentru a ne bucura din plin de cadoul suprem: viata. Insa, in aceasta lume schimbatoare, exista uneori situatii si circumstante in care calmul nostru interior este pus la incercare. Cu totii ne-am intalnit cu experiente mai mult sau mai putin dorite, dar important este ca odata cu inaintarea in viata, suntem mai bogati din punct de vedere al experimentarii.
Daca te-ai intrebat de ce jignesc unele persoane, raspunsul este foarte simplu: orice om ofera ceea ce are. Totul pleaca din interior. Lumea exterioara este oglindirea lumii interioare. Prin intermediul unei jigniri, un om isi prezinta starea sa interioara, care se caracterizeaza printr-un veritabil disconfort. Si, in niciun caz, nu este de condamnat, pentru ca nimic nu este “rau” sau “bun”. Totul Este.

vineri, 21 septembrie 2012

Discursul inspiraţional al lui Gary Yourofsky despre drepturile animalelor şi veganism



Discursul inspiraţional al lui Gary Yourofsky despre drepturile animalelor şi veganism, ţinut în vara lui 2010 la universitatea Georgia Tech. Un vorbitor excelent, Gary spulberă mituri, iţi umple mintea cu date interesante şi te ajută să faci alegeri etice pentru o inimă şi o conştiinţă sănătoasă. Stilul lui carismatic şi direct este unic - filmuleţul ar trebui să fie vizionat de toţi cei cărora le pasă de animalele non-umane sau care vor să transforme lumea într-un loc mai bun.
 
Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

sâmbătă, 8 septembrie 2012

10 lectii invatate de la Ingeri

 1.Traieste in integritate
Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul ocupandu-te de activitati care se potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Lasa deoparte lucrurile la care intuitia te indeamna sa renunti.
Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta, daca refuz munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid, ca ingerii aveau dreptate!

2.Nu exista decat ACUM
„Esti complet si intreg chiar acum. Nu-ti pune speranta in ceea ce ti-ar putea aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum – si ca vei fi complet, doar atunci cand ceva exterior va aparea in viata ta in viitor.”
Cand ingerii mi-au spus acestea, mi-am dat seama ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe ceea ce ziua de maine mi-ar fi putut aduce si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum alcatuiesc in gand, o lista a lucrurilor pentru care sunt recunoscatoare in fiecare seara.

3.Conflictul se afla in interiorul mintii tale
„Orice conflict pe care il vezi sau cu care te confrunti in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior, dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca ei sunt cei care iti cauzeaza disconfortul. Ceilalti oameni sunt neutri, tablite goale, pe care tu le colorezi cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi reale. Iar, ca urmare, ei te trateaza in felul in care te-ai asteptat, facand profetia sa se auto-indeplineasca.”
In timp ce ingerii imi explicau acestea, mi-am dat seama cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe care eu le-am atribuit situatiilor.

4.Purifica-ti dieta
„Hrana are o anumita vibratie, iar tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu frecventa la care aspiri. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale, deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul, zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”
In momentul in care ingerii mi-au spus aceasta, dieta mea era deja destul de sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri, asa ca am urmat sfaturile si am adoptat o abordare alimentara cunoscuta sub numele Vegan. Imbunatatirea aspectului si a energiei au fost radicale si imediate! In loc sa simt ca-mi lipseste ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.

5.Nu da pentru a primi
„Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate, pentru ca ai daruit – aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb n-ai oferit in realitate nimic, pentru ca retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva, inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”
Inca o data, m-am simtit jenata, in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii.

6.Petrece timp de unul singur in natura
„Sunetele si mirosurile naturii sunt invizibile, asa ca iti poarta mintea spre taramul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibreaza mai inalt si mai rapid decat materia. Exista proprietati vindecatoare, in natura. De asemenea, exista ingeri ai naturii, foarte reali. Le poti cere acestor ingeri ai naturii sa te vindece. A sta in natura te ajuta sa te adaptezi ritmului natural al pamantului si, deoarece sincronizarea si ciclurile fac parte din intreg, tu te vei sincroniza cu ritmul vietii.”
La indemnul ingerilor, m-am indepartat de biroul meu si am inceput sa-mi petrec orele pranzului, afara. Aerul proaspat, razele de soare si parfumul florilor m-au ajutat sa patrund la niveluri mai profunde. Stau afara si ii rog pe ingerii naturii sa ma inconjoare.

7.Detaseaza-te de materie
„Atunci cand esti atasat de materie, in gand, ramai atasat de produsele mintii – si astfel ramai atasat de ego. Nu exista cale de a scapa de aceasta lege.”
Ingerii mei mi-au clarificat ca nu exista nimic rau in lucrurile materiale. Materia e neutra, dupa cum spun ingerii. Ei inteleg ca oamenii au nevoi materiale, cum ar fi mancarea, imbracamintea si adapostul. Dar cand idolatrizam lucrurile materiale – cum ar fi atunci cand ne gandim continuu la bani si posesiuni – ne concentram asupra naturii noastre inferioare si nu asupra sinelui nostru superior.

8. Nu judeca
„Ii judeci pe altii, ca o metoda de a te apara pe tine insuti, pentru a-i tine departe de tine, astfel incat sa nu te apropii de ei si sa te ranesti. Dar ti-am spus ca nu e nevoie sa te gandesti la siguranta ta. Tu esti in siguranta, iar un tipar de gandire dominat de ingrijorare in ceea ce priveste siguranta ta, iti poate aduce exact lucrurile de care te temi.”
Ingerii au explicat ca atragem spre noi lucrurile la care ne gandim -    indiferent daca sunt pozitive sau negative. Daca ma gandesc, in mod obsesiv, la pericolul fizic si emotional, creez un climat in care cele mai cumplite temeri se adeveresc. Prin exercitiu, am inceput sa observ momentele in care ii judecam pe ceilalti oameni. Am inceput sa-mi eliberez temerile catre ingeri si am descoperit ca obiceiul de a judeca a disparut treptat.

 9. Traiesti acolo unde ti-e focalizata constiinta
„Daca ai un gand lipsit de iubire – de exemplu de orgoliu, invidie sau ingrijorare – simti durere. Tu ESTI constiinta ta si simti efectele locului in care iti este focalizata constiinta. Tu nu-ti doresti durere. Asa ca, alege sa-i incredintezi Luminii, toate gandurile tale neiubitoare.”
La inceput, aceasta lectie a fost dureroasa. Intotdeauna am crezut ca circumstantele din exterior imi influentau fericirea. Si totusi, ingerii insistau ca lucrurile stau invers si ca gandurile mele erau cele care colorau lumea. Ei mi-au spus ca fericirea mea nu era legata de ceea ce aveam, ci de ceea ce gandeam.

10. Slaveste-L pe Creator in toate
„Nu cauta slava pentru tine insuti. In esenta, totusi, atunci cand Il slavesti pe Dumnezeu, tu slavesti acea parte din tine care este una cu Dumnezeu. Prin slavirea Sa, stai departe de starea ta de ego si te centrezi pe constiinta sinelui tau superior.”
La inceput m-am simtit umilta de aceasta lectie, insa ingerii mei mi-au oferit un sprijin, amintindu-mi ca – deoarece sinele meu adevarat este una cu Dumnezeu – imi laudam adevaratul eu, de fiecare data cand Il slaveam pe Dumnezeu

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro