"Imparat" al plantelor romanesti, pe care le iubeste si le studiaza
de o viata, le-a deslusit taina ca nimeni altul, transformandu-le in
izvoare de sanatate. Are 83 de ani, este farmacist si academician de
renume si locuieste la ultimul etaj al unei case, adica, asa cum el
insusi spune, "mai aproape de cer". In salonasul cu lumina galbuie,
printre plante si carti, am povestit pana tarziu despre lucrurile
importante in viata.
"Natura e Dumnezeu. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile..."
- Tatal meu, profesor de stiinte naturale la Targu-Mures, m-a invatat primele lucruri despre plante, roci si mici vietuitoare. De la el mostenesc si placerea de a umbla pe munti. Pe la 14 ani, am intrat insa in conflict cu tata, care era darwinist convins, in timp ce eu imbratisam teoria creationista. Asa ca am scris un articol intr-o revista de stiinte naturale in care il combateam pe Darwin, care a impartit tot ceea ce este viu in doua regnuri: regnul vegetal si regnul animal. In regnul animal el a inclus si omul. Argumentul cu care il combateam era ca nici o fiinta vie de pe acest pamant, cu exceptia omului, nu a fost creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost inzestrati de Creator cu o putere launtrica extraordinara, cu o scanteie de divinitate, cu puterea de a iubi neconditionat. Pana la urma, tatal meu mi-a dat dreptate...
- Simteati ca sunteti facut pentru biologie? A existat o intamplare anume care v-a impins pe acest drum?
- La mine n-a fost vorba de un moment anume, in care sa-mi dau seama de asta. N-a fost o revelatie. A fost, mai degraba, o acumulare, piperata cu mult discernamant. Altfel spus, inainte de a crede, am cercetat. La 14 ani, aveam deja un laborator acasa, intr-o camera, plin cu solutii chimice si alte substante intr-o parte, iar in cealalta, cu colivii, borcane cu serpi, broaste, cutii cu gusteri, acvarii de pesti. Era o nebunie. La 16 ani, acumulasem un bagaj de informatie care depasea cu mult programa scolara. Citeam si carti de aventuri si SF-uri de-ale lui Jules Verne. Si multe carti de specialitate. Faceam si sport. Lucru care m-a ajutat mai tarziu sa ajung in Himalaya de patru ori. Imi placeau inotul, schiul. Mergeam si la patinaj. Faceam gimnastica in fiecare zi si aveam o viata echilibrata. De mic, ma opream din mancat inainte sa ma satur. Simteam ca trebuie cumpatare in toate, ca nu trebuie umplut butoiul si apoi sa dea pe afara. Am avut intuitiile mele, am simtit ca nu trebuie sa fac decat ceea ce e bine pentru mine, ce e in acord cu credintele si simtirile mele. Iar pentru mine, bine inseamna a fi credincios, a fi in acord cu natura din noi, cu simtirea noastra intima, care e Dumnezeu. Si am mai avut si acest har de a-mi alege bine prietenii. Nu ma simteam bine in mediile vulgare. E atat de important sa stii sa-ti alegi oamenii din jur, sa nu cobori in promiscuitate, ci sa stii sa pastrezi o eleganta si un ritual al prieteniei care sa te puna in valoare. Cand ai prieteni care iti seamana, vibrezi la unison cu ei si asta e inaltator. Iti umple inima de bucurie. Mai tarziu, am avut niste mentori spirituali de mare exceptie: episcopul Suciu, care a murit in temnita la Sighet, fiindca nu a vrut sa se lepede de religia greco-catolica. Si printul Vladimir Ghika, un om deosebit, care, la fel ca si Buda, a fost print si, fiindca statutul de print nu l-a mai satisfacut, a cautat adevarata intelepciune, bucurie si eliberare in alta parte.
- Ati fost inzestrat cu un dar rar...
- El vine singur cand spiritual esti deschis sa intelegi niste lucruri pe care altii le ignora. Trebuie doar sa fii curios. Eu eram un copil foarte curios. "De ce ?" era o intrebare mereu pe buzele mele. Aveam si eu framantarile si indoielile varstei, dar a predominat mereu latura pozitiva, optimismul.
- Pe Dumnezeu cand L-ati descoperit?
- L-am gasit umbland singur pe munti. Am lucrat 20 de ani la cartarea florei Romaniei, numai in zone montane, fiindca aveam o conditie fizica mai buna. Cutreieram toti muntii si faceam harti fitogeografice. Cineva a calculat ca numai in Carpati am facut 40.000 de kilometri pe jos. De foarte multe ori, timp de 5, 6 zile nu intalneam nici o fiinta vie. Uneori ma intalneam cu salbaticiuni, dar nu ma temeam de ele, nu ma atacau, caci stiau ca nu le fac rau. Am invatat sa comunic cu natura. Natura e Dumnezeu. Priveam bolta instelata si ma transpuneam in universul intreg. Tin minte o noapte in Himalaya. M-am trezit la ora 2 noaptea. Am vazut bolta instelata si luna plina. M-am trezit in Cosmos. In sus, numai orizontul infinit, nemarginirea si Dumnezeu, cu care poti comunica. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile. Il gaseam in cedri, in vant, in flori. Dar trebuie sa ai aceasta intuitie de a trece granita dincolo de lumea materiala, in alt domeniu al cunoasterii, sa fii capabil de o comunicare mult mai profunda, in care te poti perfectiona in timp. Eu nu sunt religios, sunt doar credincios. Cred intr-un singur Dumnezeu, care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.
"Traim in epoca de piatra necioplita a evolutiei spirituale"
