Noi ce am fi ales ...!?

De fiecare data aceasta marturisire ma emotioneaza pana la lacrimi si imi aminteste ceea ce conteaza cu adevarat: viata simpla si frumos traita!

Lansarea filmului "TRACII, Istorie ascunsă" pe Nașul TV, vineri, de la ora 22:00

Filmul documentar "TRACII, Istorie ascunsă" va fi lansat vineri, de la ora 22:00, pe Nașul Tv (în reluare sâmbătă de la ora 22:30 sau 23:00 (ora de sâmbătă este incertă) și duminică, de la ora 11:00). 

Vă așteptăm!
http://www.nasul.tv/

Daniel Roxin

A COBORÂT la ORAȘ după 35 DE ANI. Trăiește ca ACUM 200 DE ANI și a aflat abia acum că CEAUȘESCU a murit

O femeie de 84 de ani trăieşte într-un sat din Munţii Orăştiei ca acum 200 de ani. Spune că trei lucruri contează în viaţa ei: Dumnezeu, oile şi pământul.

Ioana Romoșan

Sursa: REMUS SUCIU

123456789

Se numeşte Ioana Romoşan, locuieşte în Târsa, un sat de pe o culme a Munţilor Orăştiei, iar în urmă cu şase ani ne mărturisea că nu înţelege cum pot oamenii să locuiască „unii păstă alţii”, în blocuri, şi nu credea că Ceauşescu a fost împuşcat. În ianuarie 2012 a fost nevoită să coboare la oraş, la spital, din cauza unui infarct. Pe durata internării n-a reuşit să-şi dea seama cum merg lucrurile la oraş, însă a reuşit să-i uimească pe medici.

La 84 de ani, singura sa problemă de sănătate este cea cardiacă: „O fost noapte când am ajuns la Orăştie. N-am văzut nimic. Doctorii s-or mirat că, la anii mei, numa baiu’ ăsta l-am avut, cu inima, în rest, nimic – nimic. Când am plecat era zâuă, da’ tăt n-am văzut mare lucru. Numa’ o nebuneală de maşâni”. Femeia nu mai coborâse în Orăştie şi în niciun alt oraş de mai bine de 35 de ani.

Singură pe culmea munţilor, mama Ioana găteşte cu drag când are musafiri şi se mândreşte cu colecţia de bancnote de pe vremea lui Ceauşescu 
FOTO: REMUS SUCIU

Trei lucruri contează mult în viaţa "Boacăi", aşa cum îi zic puţinii ei săteni: Dumnezeu, oile şi pământul. Spune că Dumnezeu îi dă putere să muncească zi lumină, iar oile şi pământul o ajută să supravieţuiască. Mai nou, într-o cuşcă de lângă intrarea în căsuţa ei de lemn ţine vreo 10 pui de care e tare mândră: „Îs de-ăia americani. Le mai dau drumu’ din cuşcă şi tăt după mine vin. Unii mi să mai urcă pă umăr şi acolo stau”. Vara are destul timp pentru cosit ograda şi pentru îngrijit trei petice de pământ în care şi-a pus porumb, fasole şi cartofi. Oile îi sunt acum plecate mai sus în munte.  Acasă are doar doi berbeci şi câteva mieluşele. În fiecare primăvară îşi completează pensia lunară de 100 de lei cu ce-i mai dau oamenii cărora le dă miei pentru dus la târg. „Nu iau pă un miel trei milioane că doară nu-i vacă. Îmi dau oamenii ăştia cam 300 – 400 de mii (lei vechi)”. Ni se pare puţin, iar femeia pare descumpănită. Trece repede peste subiect adăugând: „Ei, banii... io ş-acuma mai am bani de pă vremea lui Ceauşescu”, după care ne arată câteva bancnote de 10, 25 şi 50 de lei. Vreo 400 de lei „comunişti” în total. „N-am avut pă ce să-i dau. Din pensie-mi mai iau de la magazin câte o litră de uloi, o pită, ori o kilă de făină albă. Restu’…restu vine de la ce-mi dă Dumnezeu aicea. Uite, am nucu ăsta mare şi fain. Da’ io nu poci roade nucile. Le dau la o vecină şi ea-mi dă altceva, ce-oi avea nevoie mai la toamnă”, explică bătrâna.

Femeia ne lămureşte, în sfârşit, de unde i se trage şi porecla. În 2007, în glumă, ne spunea că i se zice „Boaca” pentru că nu se lăsa dominată de unii şi de alţii şi „bocănea din gură”. Acum mărturiseşte că nu-i place deloc numele ăsta: „Of doamne! Bunicu’ meu o fost într-o vară prins cum fura nişte boci (bostani- n.red.). De-atunci lui i s-o spus «Boacă», iar nouă, la tăţ’ ni s-o spus dup-aia «a lu’ Boacă».

Singură, în sălbăticie

Boaca n-a fost niciodată la şcoală. De mică a fost trimisă cu oile, pe munte. A fost căsătorită de două ori. N-a avut noroc. Primul bărbat i s-a prăpădit de tânăr, iar al doilea „era un beţât şi jumătate care o schimbat şepte muieri”. L-a lăsat ea, şi-a vândut câteva oi şi, cu 5.000 de lei, cu vreo 30 de ani în urmă şi-a cumpărat un teren de vreo două hectare, mărginit de fagi şi mesteceni. Un pârâiaş curat ca lacrima îi trece prin faţa căsuţei de lemn pe care i-a ridicat-o un meşter într-o singură săptămână. Alte două căsuţe, un pic mai mici, servesc drept cămară, iar cealaltă e adăpostul de iarnă al mioarelor.

E singură, iar până la cei mai apropiaţi vecini ai ei e de mers aproape un kilometru. „Duminica mă mai duc pi la ei să mai văd să mai aud şi io cum cântă cutia aia (televizorul – n.red.). În rest, îs numa’ p-aici, p-acasă. Am de grijit la mioare, de dat la pui. Plus că acuma-i vară şi, dacă nu-mi cosesc iarba, la iarnă cu ce-mi ţin oile?! Îi tare greu iarna, da’ şi vara. Acuma o săptămnână m-am trezit cu un lup aici, lângă casă. Am ieşit la el cu bâta, da tăt o luat o oaie. Era mare cât un viţeluş, ş-avea o coadă groasă şi-ndoită. Aşe-i la munte! Mai vine şi ursu, toamna. De urs mi-i frică, da de lup nu mi-i”. 

A avut patru copii. Unul dintre ei „însurat pe la Bihor, pe unde-o fi Bihoru’ ăla nu ştiu că n-am fost”, a făcut infarct pe când avea vreo 30 de ani. Ceilalţi trei, un băiat şi două fete, îşi duc deja bătrâneţile prin alte părţi ale judeţului Hunedoara. Au şi ei între 59 şi 64 de ani şi le vine greu să mai urce-n munte, în satul pe care mama lor refuză să-l părăsească. Vorbeşte despre copiii ei în timp ce întoarce de pe-o parte pe alta câte o clătită cu care-şi tot îmbie oaspeţii. De data asta se simte în vocea ei regretul că nepoţii şi copiii îi sunt departe. Au tot rugat-o să se mute la ei, dar de fiecare dată a răspuns hotărâtă: „Cum să plec de-aici?!”.

84 de ani, Ioana Romoşan a trăit fără curent, fără frigider, fără radio, fără televizor, fără maşină de spălat. Singurele zgomote din preajma casei sale sunt foşnetul copacilor, zăngănitul clopotelor şi ciripitul păsărilor. Acum nu mai are nicio şansă să trăiască altfel. Şi nici nu vrea.

Sursa: http://www.evz.ro

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

În căutarea unui partener de viață - Mooji

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Interviu cu Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu: „Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor"

Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.

Orice melodie care ne place aduce beneficii, spune profesorul Iamandescu.

„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?

Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos in timpul operatiilor. Pacentii care au ascultat numai muzică au simţit mai puţina durerea decât cei care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în chirurgie.

„Adevărul": Aţi studiat efectele muzicii asupra organismului şi aţi scris un tratat de muzicoterapie în acest sens.

Ioan Bradu Iamandescu: Am scris primul tratat de muzicoterapie receptivă, iar peste o săptămână-două va apărea o nouă ediţie a acestui tratat, care a fost îmbunătăţit prin contribuţia a nouă personalităţi din domeniul muzicoterapiei internaţionale. Aceste personalităţi m-au ajutat să lărgesc cadrul acestei abordări şi să încerc să introduc muzicoterapia la noi în ţară ca specialitate muzicală, lucru care este pe cale să se realizeze şi cu ajutorul cadrelor didactice de la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi al mai multor psihologi. Numai că este un domeniu foarte pretenţios, care cere cel puţin trei ani de formare şi acum este o tatonare în această direcţie. Cartea despre care vă vorbesc se adresează în primul rând melomanilor.

„Adevărul": Este eficientă orice melodie care ne place sau gusturile se discută?

Ioan Bradu Iamandescu:  Orice muzică este eficientă, în mod sigur, dar s-a dovedit că piesele din repertoriul clasic şi romantic activează cel mai mult creierul. Chiar dacă există aşa-numita muzică preferată (unul vrea romanţe, unul vrea rock), există tomografia cu emisie de pozitroni care arată cum muzica lui Mozart activează 99%-100% din scoarţa cerebrală. Şi, în general, muzica simfonică şi de cameră activează creierul în proporţie de 90%, spre deosebire de muzica uşoară sau tangoul, de exemplu, care activează creierul în proporţie de 50%. Mai mult, nicio muzică nu poate depăşi pragul pe care îl atinge muzica barocă, de exemplu, ale cărei unde sonore au frecvenţe care se înscriu în zona de activare optimă a activităţii cerebrale. Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capătă un ritm de activitate ciclică între 8 şi 12 cicli pe secundă, ceea ce se întâmplă numai în cazul geniilor! Numai că geniile îl au permanent, în vreme ce omul care ascultă muzică îl are doar cât ascultă muzica, dar este suficient, pentru că îmbunătăţeşte memoria.

„Adevărul": Înseamnă că ar trebui să ascultăm muzică în timp ce învăţăm?

Ioan Bradu Iamandescu:  Da, muzică în stil baroc în special, adică Bach, Telemann, Handel. O doctorandă a mea, psihologul Liliana Neagu, a dovedit că persoanele care învaţă folosind acest fundal sonor obţin performanţe cu 40% mai mari la testele de memorie. Poate că mai târziu se va putea ca în sălile de clasă să se pună muzică în surdină ca fundal sonor, care să nu distragă atenţia, dar care să favorizeze memoria.

„Adevărul": În afară de stimularea memoriei, ce alte efecte mai are muzica? Şi ce tipuri de muzică clasică sunt cele mai indicate?

Ioan Bradu Iamandescu:  Muzica barocă are efecte foarte bune, slavă Domnului, şi pentru relaxare, şi pentru terapie, dar aici, sigur, îi putem include şi pe Mozart, pe Beethoven, pe Wagner. De asemenea, efectul antalgic este mare şi la muzica preferată. În studiile mele, am pus muzica pe care a vrut-o fiecare, chiar şi muzică populară gen „Uhăi, bade". Şi aceasta a avut efect antalgic. Dar am pus şi muzică clasică şi aceasta a avut mai mult succes! Ştiu acest lucru pentru că am avut un aparat care te ciupea şi provoca durere, iar intensitatea senzaţiei era înregistrată, aparatul spunea cât te doare. Eu vă pot spune că am avut Zona Zoster, cu dureri mari localizate la ureche, am crezut că am otită. Am ascultat la căşti „Amurgul zeilor" de Wagner - şase ore, de la ora două la opt dimineaţa. Mă mai durea foarte puţin când am ajuns la medicul ORL-ist. În altă ordine de idei, o cercetare recentă a colectivului nostru a demonstrat o scădere considerabilă a glicemiei pe fondul audiţiei muzicii clasice. Toate aceste cercetări nu au alt rol decât să convingă marele public, dar şi lumea medicală, de valoarea muzicoterapiei şi să pregătească atmosfera în ţara noastră pentru introducerea muzicoterapiei ca specialitate complexă, pe care trebuie să o practice fie un muzicolog cu pregătire de psihologie, fie un psiholog cu educaţie medicală, fie un medic care să aibă o cultură muzicală deosebită şi noţiuni de psihologie.

„Adevărul": Se spune că plantele cresc mai bine, că văcuţele dau mai mult lapte pe muzică de Mozart. Este adevărat?

Ioan Bradu Iamandescu:  Da. Şi nu numai Mozart, muzică clasică, muzică armonioasă. Pe de altă parte, ascultând un discurs al lui Hitler, plantele s-au chircit, s-au ofilit.

„Adevărul": Diferă impactul pe care îl are muzica asupra noastră dacă o ascultăm în cadrul unui concert la Ateneu, de exemplu, sau acasă, la căşti?

Ioan Bradu Iamandescu:  La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt trei factori implicaţi: în primul rând, concentrarea este mult mai bună, te duci la concert ca să asculţi muzică. Pe de altă parte, este vorba de acţiunea sunetelor asupra corpului, întregul corp este învăluit de aceste efluvii sonore la modul direct. Şi apoi, contează caracterul emoţiei colective. Este vorba de fenomenul de contagiune emoţională care potenţează trăirile. Şi caracterul de eveniment pe care îl are participarea la un concert este important.

„Adevărul": Sunt artiştii, în general, şi persoanele care cântă, în special, mai sănătoşi, mai fericiţi sau mai puţin stresaţi decât ceilalţi?!

Ioan Bradu Iamandescu:  Aici este vorba despre muzicoterapia activă pe care eu nu am analizat-o, deoarece este mult mai puţin la îndemâna oricui să cânte în casă, să cânte la un instrument chiar, poate cel mult să cânte într-un cor. Nu sunt studii foarte exacte în acest sens, încă nu avem o statistică şi în ştiinţă nu poţi să mergi numai pe impresii. Dar se pare că muzicienii trăiesc mai mult - cu unele excepţii regretabile, desigur. Uitaţi-vă la marii zei, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, la 94 de ani cânta la pian, Pablo Casals. Muzica stimulează imunitatea, iar cine are o imunitate mai bună trăieşte mai mult. Cel puţin din punctul acesta de vedere se poate spera. Dar ascultând muzică, efectele sunt cu siguranţă benefice. Să revenim la gusturile muzicale. Vreau să reţineţi un lucru. Nu există obstacol pentru a beneficia de efectele muzicii aşa-zise grele. Nu este valabilă ideea că-ţi trebuie neapărat o educaţie muzicală. O educaţie muzicală favorizează un contact mai uşor cu această muzică, dar oamenii care sunt foarte inteligenţi apreciază un astfel de gen indiferent de cultura lor muzicală. Dovadă stau notele pe care ei le dau pieselor din repertoriul simfonic şi de cameră. Cele mai noi cercetări pe care le-am făcut pe plan internaţional sunt în domeniul muzicodiagnosticului, este un concept prin care reuşesc să îmbogăţesc examenul psihologic prin felul în care bolnavul descrie, pe baza impresiilor personale, ce îi sugerează muzica pe care o ascultă, fără să ştie cine este compozitorul sau cum se numeşte piesa. O să vă dau un exemplu: o femeie de serviciu, când a ascultat un fragment de Wagner, „Călătoria lui Siegfried pe Rin", o muzică accesibilă, frumoasă, a fost extrem de impresionată şi a descris exact ce a vrut să spună Wagner, dar într-o formă modificată, adaptată secolului: şi-a amintit de o călătorie a ei nu cu luntrea, ci cu autobuzul, în care vedea locuri frumoase. I-am spus că are un nivel de inteligenţă ridicat şi mi-a zis că a fost bună la carte, dar n-a putut să continue. Însă copilul ei este olimpic! Deci avea gena aceasta, dar nu s-a putut realiza.

Muzica lui Mozart activează aproape 100% din scoarţa cerebrală. Ritmul trezeşte instinctele, melodia emoţiile, iar armonia inteligenţa.

„Adevărul": Ce le transmiteţi tinerilor care ascultă muzică „supărată", zgomotoasă?

Ioan Bradu Iamandescu: Să nu abandoneze o astfel de muzică, dar să nu devină prizonierii ei, să încerce şi altceva. Să o asculte la petreceri, mai ales muzica uşoară de bună calitate, muzica de film. Şi mai ales, să cânte ei înşişi, într-un cor, la un instrument. Îi dezvoltă mult. Anihilează efectul stresului şi le finisează personalitatea. Îi face mai complecşi.

„Adevărul": Dar manele?

Ioan Bradu Iamandescu:  Manelele, dacă vreţi, sunt foarte bune pentru exacerbarea instinctelor. Şi am spus tot. Dar exacerbează şi instinctul de agresivitate, nu doar pe cel sexual, care e bun. Muzica manelelor activează toate organele şi aparatele „de la buric în jos", ca să zic aşa, în timp ce muzica cealaltă - „de la buric în sus".

„Adevărul": De ce se întâmplă aşa?

Ioan Bradu Iamandescu: Manelele înseamnă în primul rând ritm, iar ritmul stimulează instinctele. Melodia stimulează afectivitatea, emoţiile, le rafinează, iar armonia sonorităţilor, orchestraţia stimulează inteligenţa. „Bolero"-ul lui Ravel, după părerea mea, este exemplul de muzică completă: are un ritm obsedant, este melodic şi are o orchestraţie care creşte progresiv. Acesta este exemplul de muzică în care găseşti toate cele trei trăsături.

„Adevărul": Riscă să devină oarecum „autişti" cei care ascultă muzică la căşti în mijloacele de transport şi în toate momentele în care vor să evadeze?

Ioan Bradu Iamandescu: Nu înseamnă că muzica îi face autişti, ci că aceia care au această înclinaţie spre introversie se izolează cu ajutorul muzicii. Unii evadează şi pe calculator. Şi eu zic că în lumea muzicii e mai bine decât în cea a calculatorului. Iar muzica poate fi un ecran foarte folositor pentru studiu, după cum spuneam. Revenind însă la căşti, atenţie la riscul hipoacuziei! În Germania, o treime din tineri sunt hipoacuzici, iar Germania nu este o ţară din lumea a treia, ca noi.

„Adevărul": Aveţi un compozitor preferat?

Ioan Bradu Iamandescu: Îmi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie care te încarcă. Preferinţele acestea sunt însă şi în funcţie de starea de spirit şi de activitatea pe care o faci. Sigur, şi Mozart, şi Bach, şi Wagner. Beethoven rămâne însă Beethoven. Reprezintă omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calităţile şi cu toate defectele lui. Pe lângă el, toţi ceilalţi sunt îngeri. Iar Bach este... cum să zic. Bach este infinitul. ''O educaţie muzicală favorizează un contact mai uşor cu muzica grea, dar oamenii care sunt foarte inteligenţi apreciază acest gen indiferent de cultura lor muzicală.''  

„Adevărul":  Una din două - Instrument sau voce? Ce preferaţi să ascultaţi?

Ioan Bradu Iamandescu:  Instrument. Dar şi opera sau liedul.

„Adevărul": Muzică clasică sau ambientală? Care ne relaxează mai bine?

Ioan Bradu Iamandescu: Muzica clasică (pe cei inteligenţi!).

„Adevărul": Concert în sală sau la căşti?

Ioan Bradu Iamandescu: Ambele, cu preferinţă pentru concertul în sală.

„Adevărul": Beethoven sau Mozart? Care compozitor ne ajută să ne concentrăm mai bine?

Ioan Bradu Iamandescu: Bach (râde). Poate şi Mozart.

CV Ioan Bradu Iamandescu: 

- Medic şi psiholog

- Data şi locul naşterii:11 decembrie 1942, Bucureşti

- Studiile şi cariera: Licenţiat în medicină şi în psihologie - Preşedintele Societăţii de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală din România - Şeful catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila" din Bucureşti până în martie 2011, actualmente profesor asociat - Medic primar alergolog la Clinica Gral Medical Colentina - Autor a 22 de cărţi în domeniul psihosomaticii generale şi psihoneuroalergologiei - Autorul monografiei „Muzicoterapia receptivă"(foto) în 2004, reluată şi îmbogăţită împreună cu un colectiv interna­ţional în 2011

Sursa: adevarul.ro/sanatate/medicina/prof-dr-ioan-bradu-iamandescu-pe-muzica-baroca-neuronii-capata--ritm-specific-geniilor-1_50ace87a7c42d5a6638ba49a/index.html

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Interviu DOREL VIŞAN: “Am învăţat să vorbesc cu corpul meu!”

“Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat”

- În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai în formă ca ni­ciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi de folos şi altora. Cum s-a în­tâm­plat?

- Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi “bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat.

- Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi…

- Da, am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho­tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, “să vorbesc” cu el. Pe orice organ poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur­mat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în pa­ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica­tu­lui. Se spune că există o ie­rarhie a organelor. De exem­plu, stomacului poţi să-i or­doni să se alinieze la un stan­dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru­mos. Inima este regele, plămânii – statul major, ve­zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi­niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa­te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte “oameni” ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: “Virus hepatic nedetectabil”. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa­dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro­gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

- Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea pare foarte simplă. Chiar aşa să fie?

- Dacă crezi în puterea minţii tale, în puterea gândului, chiar aşa este. Numai că trebuie să fii perseverent în aplicarea acestor metode şi să nu le întrerupi total niciodată. Chiar şi după ce ai primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. În cazul meu, lucrurile s-au com­plicat în sensul că tratamentul cu inter­feron a avut nişte efecte secundare extrem de ne­plăcute. Mi-a distrus un genunchi total, pi­ciorul s-a umflat şi s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii alopaţi care m-au văzut mi-au spus că soluţiile în cazul meu erau puncţia, operaţia şi un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucureşti că aş vrea să încerc nişte metode complementare de trata­ment, care se bazează pe concentrare, medi­taţie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar profesorul mi-a spus că acelea sunt nişte prostii în care el n-are încredere. Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, că toţi îmi spun de baston şi de cărucior, am venit aici la ţară, la mine, la Mărtineşti şi zilnic mi-am fă­cut automasaj, presopunctură, gimnastică, re­glare energetică şi multe altele încă. După 6 luni a început să se stabilizeze situaţia oa­re­cum, piciorul s-a dezumflat şi încet, încet şi-a reluat activitatea. Când m-am dus la profesor la Bucureşti, la control, el mi-a zis: “Ai văzut domnule, ce bine ţi-au făcut medicamentele pe care ţi le-am prescris, îţi mai dau încă şase luni de tratament.” Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, aşa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă şi am reluat tratamentele complementare, am făcut şi masaj în apă sărată la Turda şi într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctoriţa mi-a spus că nu se va închide, că aşa e boala şi că, chiar dacă se închide, apare apoi în altă parte.

- Bănuiesc că dumneavoastră nu v-aţi mulţumit cu un asemenea verdict şi că v-aţi pus iar armata de aliaţi să vă ajute, nu?

- Să ştii că i-am pus la lucru şi chistul a dispărut în 5 zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulţi nu pricep şi batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă care este bine­făcătoare. Lumina violetă fiind la marginea spectrului are nişte energii speciale. Linişteşte şi vindecă. De altfel, eu am practicat şi metoda Silva de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doc­toriţă să-mi arate o imagine interioară a chistului. “Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo şi nu mai scăpaţi de el.” Am insistat să mi-l arate. “Domnişoară, i-am zis, numa’ arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu.” Mi-a arătat radiografia genunchiului, ce avea o formă confuză şi o linie albă, unde era loca­lizat chistul. M-am dus acasă şi mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot ge­nunchiul şi nu se mai vede dunga aceea albă, a chis­tului. A doua zi, am făcut acelaşi exerciţiu, îmi ima­ginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel şi în a cincea zi chistul a dispărut. Dar cum e posibil, o să mă întrebaţi şi vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin minte. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii vio­lete vindecătoare) celulele genunchiului au făcut o în­trebare la creier. “Şefule, aici s-a dat ordin că-i vin­decat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce fa­cem?” “Vindecaţi!” a zis creierul. Aşa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presu­pune să depăşeşti emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, “sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit”.

“Boala se naşte în minte şi tot acolo se vindecă”
- În literatura, medicina şi filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echi­libru în tot şi în toate;, credeţi că ceva din viaţa dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?

- Mintea mea a atras boala. Boala se naşte în minte şi tot aco­lo se şi vindecă. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în al­tul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înain­taşilor din cine ştie a câta gene­raţie. Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi­librului între toate şi aceasta se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti. Boala apare mai întâi în minte şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei, dar şi salvarea în faţa provo­cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim. Tibetanii au trei metode de apă­rare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi le spun pentru că pot ajuta pe mulţi oameni. Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân­deşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i liniştit. A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie, după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momen­tul în care vin ca o avalanşă necazu­rile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt tre­cătoare şi că vor lua sfârşit. Prin a treia me­todă, foloseşti emoţiile negative ca şi cata­li­zator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate o cheiţă de deschidere a minţii şi a su­fletului şi de înţelegere a vieţii. Despre această metodă, nu­mită a Păunului, înţeleptul Mila­repa zice că este ca şi cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cu­noaş­tem şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău…. “te-n cur pe mă-ta, stai că-ţi arăt eu ci­ne-s!”, cam aşa zice românul nostru. Noi nu răspundem cu dra­goste, răspundem tot cu ură la ceea ce ni se face. Or, trebuie să în­văţăm că cea mai pu­ter­nică formă de apă­rare în lu­mea periculoasă în care tră­im este Iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare pentru că alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţe­lurile şi idea­lu­rile oamenilor de pretu­tin­deni şi ea stă ca o regină pe primul loc.

“Mi-am modificat total viaţa”

- Sunteţi un mare actor, profesor, poet, măr­tu­risirile de acum arată publicului o altă faţă a omului Dorel Vişan. Toată această experienţă personală de vindecare a pornit din dorinţa de a trăi. Dincolo de fap­tul că v-aţi re­câştigat sănătatea, ce altceva aţi mai învăţat în aceşti ani?

- Am ajuns la concluzia că poţi muri din lumea asta, fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii unde-i popa cu crucea. Or, se ştie că omul care trăieşte în confuzie nu poate fi un om sănătos, pen­tru că nu judecă bi­ne. Primul câştig es­te că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi singur, da­că-ţi disciplinezi min­­tea. Am fost în lumea întreagă pen­tru a învăţa din înţe­lep­ciunea medicinii tradiţionale de pre­tu­tindeni. Am călă­torit în Noua Zee­lan­dă, Australia, Chi­na, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Pa­ra­guay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, tra­iul în aer liber, aproape de pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modi­ficat total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi, cea­pă şi mor­covi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gim­nastică, de la o oră şi jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât mai simplu.

În pragul casei, mulţumit că şi-a găsit sănătatea şi liniştea multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exem­plu, cele 5 forme de respiraţie, înţeleg cum se poate con­duce energia în corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am în­ţe­les că trupul singur are tot ce-i trebuie ca să se vin­de­ce şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci “refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an­ces­trale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dum­ne­zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde­cătoare.

(Preluat de pe http://www.formula-as.ro )

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

20 de chei pentru Crearea Realitatii – Gregg Braden

Gregg Braden: 20 de chei pentru crearea realitatii…

1. Matricea divina este recipientul care contine universul, puntea dintre toate lucrurile si oglinda care ne arata ce am creat.

2. Orice lucru din lumea nostra este conectat cu orice alt lucru.
3. Pentru a avea acces la forta universului insusi, trebuie sa ne vedem pe noi insine ca fiind o parte a lumii, mai degraba decat ca fiind separati de aceasta.
4. Cand ceva a fost unit, el este conectat intodeauna, indiferent daca ramane sau nu legat la nivel fizic.
5. Actul de a ne concentra constiinta este un act de creatie. Constiinta creeaza!
6. Cu totii avem toata puterea de care avem nevoie, ca sa cream toate schimbarile pe care alegem sa le cream! Detinem toata puterea de care avem nevoie, ca sa cream toate schimbarile pe care alegen sa le cream!
7. Obiectul pe care ne concentram atentia constienta devine realitatea lumii noastre.
8. Nu este suficient doar sa spunem ca alegem o noua realitate!
9. Sentimentul este un limbaj pe care il intelege Matricea Divina. Simtiti-va ca si cum obiectivul vostru ar fi deja atins si rugaciunea voastra si-ar fi aflat deja raspuns.
10. Nu orice sentiment este potrivit. Sentimentele care creaza trebuie sa fie in afra ego-ului si sa nu emita judecati.
11. In viata noastra trebuie sa devenim exact lucrurile pe care alegem sa le experimentam ca fiind lumea noastra.
12. Nu suntem limitati de legile fizicii, asa cum le cunoastem astazi.
13. Intr-un “ceva” holografic, fiecare bucatica din acel ceva oglindeste intregul care inseamna acel ceva.
14. Holograma cu conexiuni universale a constiintei ne asigura ca exact in momentul in care ne cream dorintele si rugaciunile, acestea sunt deja primite la destinatie.
15. Prin holograma constiintei, cea mai mica schimbare in viata noastra este reflectata peste tot in lumea noastra.
16. Numarul minim de oameni necesar pentru a “da startul” unei schimbari in constiinta este – radical din 1% – dintr-o populatie.
17. Matricea Divina oglindeste in lumea noastra relatiile pe care le cream in contextul credintelor noaste.
18. Radacina experientelor noastre “negative” poate fi redusa la una dintre cele trei frici universale (sau o combinatie a lor)
a. frica de abandon
b. sentimentul de nevrednicie
c. lipsa de incredere
19. Adevaratele noastre credinte sunt reflectate in cele mai intime relatii pe care le avem.
20. Trebuie sa devenim in viata nostra, exact lucrurile pe care alegem sa le experimentam in lumea noastra.

Sursa: http://ralucabogdana.wordpress.com

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Oamenii au în ei puterea de a transforma lumea

“Nu te întreba ce îi trebuie lumii – întreabă-te ce te face să prinzi viaţă şi pune-te pe treabă. Deoarece lumii îi trebuie oameni care au prins viaţă.” – Howard Thurman

Întreaga comunitate mondială a încercat de foarte mult timp “să facă ceva” în legătură cu problemele sale. Nimic nu a adus consecinţe pe termen lung. Rasa umană se comportă în continuare aşa cum s-a comportat de secole. A FI ceva este soluţia. Aceasta este ceea ce produce o transformare de durată. Când ceea ce faceţi reflectă ceea ce sunteţi – şi nu e doar o încercare  de a crea ceea ce v-aţi dori  să fiţi – veţi şti că aţi produs o transformare de durată în voi înşivă.  Aşa ceva produce o transformare de durată în lume.

Nu puteţi “face” paşnici, puteţi doar “fi” paşnici. Nu puteţi “face” iubitori, puteţi doar “fi” iubitori. Nu puteţi “face” uniţi, puteţi doar “fi” uniţi. Căutaţi apoi să vă transformați starea de A Fi. Nu căutaţi să transformați mai întâi lumea, căutaţi să transformați mai întâi natura voastră interioară. Când veţi realiza acest lucru, acţiunile voastre se vor transforma în mod automat.

Nu veţi transforma lumea încercând să transformați în primul rând lumea. Lumea se va transforma transformându-vă întâi pe voi înşivă. Trebuie să hotărâţi mai întâi anumite lucruri importante referitoare la voi, să ajungeţi la noi concluzii în interiorul vostru, legate de cine sunteţi, de Dumnezeu şi Viaţa – şi apoi să începeţi să trăiţi acele decizii.

Acest proces interior poate să producă, de fapt, transformări în lumea din jurul vostru, deoarece lumea pe care o atingeţi este afectată de felul în care o atingeţi. Cine Sunteţi şi Cum Sunteţi afectează lumea într-un grad mult mai mare decât vă puteţi imagina.

Împlinirea de Sine – este motivul corect din care v-aţi angajat în ceea ce sunteţi şi faceţi. Să duceţi Sinele la următorul nivel cel mai înalt. Să ştiţi cine sunteţi cu adevărat şi să trăiţi această experienţă. Aceasta se numeşte evoluţie. Aceasta e lucrarea întregii omeniri. Şi asta e bucuria ei. Bucuria voastră constă în a deveni mai măreţi decât sunteţi şi de a şti că sunteţi astfel.

Nu vă schimbaţi credinţele doar pentru că vreţi ca alţi oameni să şi le schimbe pe ale lor. Schimbaţi-vă credinţele deoarece noile credinţe anunţa mai exact cine sunteţi voi. Schimbarea din voi va acţiona ca un catalizator şi va produce schimbare în ceilalţi. Şi asta nu pentru că aţi căutat să produceţi schimbarea în ceilalţi, ci, mai probabil, pentru că nu aţi căutat-o.

Oamenii nu se transformă pentru că li se spune să se transforme. Oamenii îşi pot schimba temporar comportamentul, deoarece li s-a spus asta… dar atunci nu e o transformare reală. E doar o schimbare de suprafaţă a conduitei exterioare deoarece adevărul interior nu s-a schimbat. Imediat ce puterea asupra lor nu mai e exercitată, comportamentul oamenilor revine la ceea ce spune adevărul lor interior.

Transformarea e un act de libertate, nu un act de supunere. Supunerea nu înseamnă creaţie – şi creaţia este singurul act de evoluţie. Nu căutaţi, deci, să transformați lumea. Căutaţi  “să fiţi transformarea pe care doriţi să o vedeţi în lume!” Decizia de a veni din pace şi iubire, în loc de a încerca să ajungi la ele, răstoarnă totul. Schimbă complet axa experienţei voastre. Plasează sursă a ceea ce vă doriţi în interiorul vostru şi nu în afară voastră. Aceasta o face accesibilă pentru voi în orice moment şi în orice loc. Aceasta e puterea autentică. Genul de putere care transformă vieţile şi schimbă lumea. Acest nivel de pace interioară completă şi iubire totală pentru întreaga omenire poate fi atins într-o clipă – sau poate să vă ia o viaţă întreagă. Totul depinde de voi. Totul depinde de cât de profund îl doriţi.

Puteţi accesa orice stare interioară de A Fi pe care o doriţi, pur şi simplu alegând-o şi chemând-o. În prezent, majoritatea stărilor voastre de a fi sunt “reacţii”.  Ele nu trebuie să fie astfel.  Le puteţi face să fie creaţii.

Chiar acum, când intri în orice moment, rareori intri cu o stare de a fi hotărâtă dinainte. Aştepţi până când vezi ce conţine şi ce aduce momentul şi apoi reacţionezi prin a fi ceva. Poate vei ajunge să fii trist. Poate vei ajunge să fii dezamăgit sau încântat.

Dar acum să presupunem că ai hotărât dinainte cum o să fii când intri în acel moment. Să presupunem că ai hotărât să fii liniştit, indiferent cum va arăta acel moment. Crezi că ar fi o diferenţă în modul cum vei trăi acel moment? Sigur că DA.

Atunci când tu hotărăşti cum te vei prezenta, înainte ca momentul să apară, ai început să te îndrepţi spre putere. Ai învăţat să stăpâneşti momentul şi acesta este începutul procesului de a deveni Stăpân pe viaţa ta. Atunci când hotărăşti dinainte că starea ta interioară de a fi este liniştită şi iubitoare, înţelegătoare şi plină de compasiune, iertătoare şi plină de generozitate, indiferent de ce aduce momentul exterior, atunci lumea exterioară îşi pierde puterea asupra ta. Poţi fi plin de pace, indiferent ce face lumea exterioară – şi urmarea minunată a acestui lucru este că ceea ce face lumea exterioară va fi foarte des afectată de ceea ce eşti tu. Insistând Să Fii cine eşti, indiferent de ceea ce e restul lumii, încet lumea pe care o atingi se va transforma.

Neale Donald Walsch – O conversaţie cu Dumnezeu – Noile revelaţii

Sursa: drumuricatretine

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de RECUNOSTINTA

Recunostinta este leacul miraculos pentru orice moment dificil. Este cea mai rapida cale de a dizolva nelinistea, de a vindeca dezamagirea, de a inlocui negativitatea cu pozitivitatea. Este drumul cel mai scurt de la un drum infundat, la Cale. Este energia care te conecteaza  cu Dumnezeu. Secretul este sa incetezi sa mai judeci, sa “nu judeci dupa aparente”. Cand incetezi sa mai judeci, pui capat unui intreg mod de viata. Acesta nu este un lucru minor. Este o modificare ce iti schimba viata, in atitudine si comportament. Este un miracol.

Dar cum poate cineva sa realizeze acest miracol? Aceasta este intrebarea la care toata lumea asteapta raspuns. Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de recunostinta. Asta inseamna sa ramai recunoscator, oricare ar fi rezultatul. Orice rezultat. Asta inseamna sa spui: “Iti multumesc, Doamne”, chiar si pentru acele lucruri pe care stii sigur ca nu le-ai ales in mod constient si pe care este clar ca nu le vrei. Acesta este un corolar atat de important, incat ar trebui scris si lipit prin intreaga casa si peste tot in lumea ta: ”Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de recunostinta.”

Cineva a spus odata : “Fericirea nu inseamna sa obtii ceea ce vrei, ci sa vrei ceea ce obtii”. Data viitoare, cand te confrunti cu un rezultat sau experienta nedorita, doar opreste-te pentru o fractiune de secunda,  inchide ochii si spune in gand: “Iti multumesc, Doamne! Iti multumesc pentru acest Dar si pentru comoara pe care mi-o aduce.” Asigura-te ca el contine cu adevarat o comoara ce-ti este destinata, chiar daca nu o poti vedea chiar atunci. Viata iti va dovedi acest lucru, daca-I vei da o sansa.

Atunci cand recunostinta inlocuieste judecarea, linistea iti cuprinde tot corpul, blandetea iti inconjoara sufletul, intelepciunea iti umple mintea.Lasa recunostinta sa inlocuiasca judecata si intreaga experienta a vietii tale se va imbunatati, in cinci secunde. Si asta pentru ca atitudinea este totul. Atitudinea restabileste traiectoria corecta.

O atitudine negativa te va trimite pe drumul nefericirii. Si acest lucru nu poate fi evitat. Asa se va intampla cu certitudine – indiferent care este problema.  O atitudine pozitiva te va readuce catre pacea interioara si fericire. Si, repet, acest lucru nu poate fi evitat. Asa se va intampla cu siguranta, indiferent care e problema.

Totusi, cum poate trece cineva la starea de recunostinta, cand imprejurarile sau conditiile sunt ele insele extrem de cumplite, triste – sau chiar iti ameninta viata? Prin faptul ca stii ca fiecare moment din viata reprezinta o oportunitate extraordinara pentru tine ca sa declari, sa exprimi si sa traiesti experienta interioara a Divinitatii care se afla in tine.

Nu te blama pentru orice experienta negativa cu care te poti confrunta acum (chiar daca tu crezi ca meriti acest lucru sau ca ti-ai atras singur experienta respectiva – de fapt, mai ales daca simti ca asa este); dar trebuie sa ai compasiune fata de tine si sa stii ca Dumnezeu te-a inzestrat cu puterea interioara de a te schimba, de a-ti schimba motivele, comportamentele, conditiile exterioare si insasi viata ta, in clipa urmatoare. Intotdeauna aminteste-ti ca tu nu esti trecutul tau, nu esti cine ai fost ieri – si nici macar cu o clipa in urma.

Lasa ca fiecare noua zi, fiecare noua ora, fiecare noua clipa sa marcheze un nou inceput. Chiar daca acesta este cel din urma moment al vietii tale, nu e prea tarziu pentru a-ti exprima si revendica noua si splendida ta identitate. Ce vreau sa spun aici este faptul ca acea transformare e instantanee, ne este accesibila si disponibila in fiecare si in orice secunda. Viata incepe din nou, atunci cand afirmi acest lucru.

De aceea, fii bland cu tine in ceea ce te priveste. Sterge lacrimile greselilor, ale slabiciunilor si insucceselor tale (imaginate) si aminteste-ti mereu ca: daca te-ai vedea pe tine insuti, asa cum te vede Dumnezeu, ai zambi intr-una!

Mai fericit decat Dumnezeu – Neale Donald Walsch

Sursa:  http://drumuricatretine.wordpress.com

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Atinge si lasă-te atins!

Pentru a-şi menţine corpul sănătos, mulţi oameni ţin drastice regimuri alimentare, renunţă la fumat sau la alcool, fac exerciţii fizice, dar uită un lucru esenţial: să îşi atingă în mod conştient şi să îşi iubească propriul trup.

Mângâierea este unul dintre cele mai importante daruri atât pentru propria persoană, cât şi pentru cele dragi. Ea este binefăcătoare pentru corp, pentru minte, dar şi pentru suflet. După o zi de lucru obositoare, îmbrăţişarea tandră a fiinţei iubite îndepărtează stresul adunat de-a lungul zilei şi linişteşte. Strângerea de mână a unui prieten poate să ne dea mai multă energie decât câteva ore de somn! Mângâierea unui copil, ridicarea lui în braţe îl face să se simtă iubit şi protejat. O îmbrăţişare plină de tandreţe poate readuce la viaţă o iubire trecută…

Importanţa atingerii

În fiecare zi, avem nevoie să întindem mâna şi să atingem pe cineva drag. Cu toţii, indiferent că suntem tineri sau bătrâni, singuri sau într-un cuplu, avem nevoie de atingere, căci în multe cazuri, gesturile, prin încărcătura lor, transmit mult mai mult decât cuvintele. Atingerile fizice plăcute sunt absolut necesare atât pentru propria noastră stare de sănătate, cât şi pentru îmbogăţirea relaţiilor cu persoanele care ne înconjoară, căci ele îndepărtează stresul şi ne fac mai sănătoşi şi mai fericiţi. Un copil mic trăieşte iubirea mamei sale sub forma îmbrăţişărilor pline de dragoste. Fără acest contact corporal care exprimă afecţiune, copilul se simte frustrat şi poate manifesta simptome nevrotice. Animalele aflate în libertate petrec mult timp în contact fizic cu alte animale, spălându-se, ghemuindu-se unele lângă altele, jucându-se împreună. Acesta este un proces de "unire", care pe lângă faptul că le apropie, le ajută să se recunoască şi armonizează grupul.

Dar în viaţa noastră agitată, deseori uităm importanţa faptului de a dărui şi a primi afecţiune cu ajutorul mângâierii, ignorând astfel una dintre cerinţele de bază ale organismului nostru. Unele persoane, mai ales bărbaţii, neagă faptul că ar avea nevoie de apropiere fizică, de tandreţe, considerând că în afara unei relaţii de iubire, manifestarea fizică a afecţiunii este un semn de slăbiciune. Este important să se recunoască faptul că avem nevoie de mângâiere, de îmbrăţişări pentru a ne arăta iubirea faţă de prieteni şi familie. Acordând atingerii şi mângâierilor importanţa cuvenită, ne deschidem sufletul către cei care ne înconjoară şi aprofundăm relaţiile de iubire cu cei dragi.

Îmbrăţişarea are numeroase semnificaţii, pornind de la cea prietenească până la înlănţuirea intens pasională a corpurilor. Orice contact care se produce între trupurile îndrăgostiţilor este considerat a fi o formă de îmbrăţişare. Ea constă nu numai în simplul contact fizic al corpurilor, ci şi în intenţiile şi emoţiile profunde ale celor doi. Când iubiţii se ţin doar de mână, cu degetele împletite, se poate spune că mâinile lor se îmbrăţişează. În Orient, se spune că şi spălarea capului fiinţei dragi de către cel care o iubeşte este o formă de îmbrăţişare.

Chiar şi o persoană care nu se află într-o relaţie de cuplu îşi poate manifesta zilnic afecţiunea, bunătatea, compasiunea faţă de cineva drag prin atingere: îi poate îmbrăţişa pe ceilalţi membri ai familiei, se poate juca împreună cu copilul prietenei sau cu propriul nepoţel (copiilor le place să fie ridicaţi în braţe şi să fie îmbrăţişaţi). Asemenea atingeri pot face adevărate minuni! Un masaj, o şedinţă de cosmetică, pot aduce mângâierea de care are nevoie pielea noastră. Chiar şi un animal de companie (o pisică, un câine) ne pot aduce în viaţă plăcerea atingerii.

Mângâi, deci iubesc!

Mângâierea este o parte importantă din arta iubirii, care cere cunoaştere şi, mai presus de toate, practică.

- Dimineaţa, când plecaţi la serviciu, nu uitaţi să o îmbrăţişaţi sau să o sărutaţi pe fiinţa dragă; ţineţi-vă de mână când sunteţi la cinematograf sau când vă plimbaţi; îndrăzniţi să vă îmbrăţişaţi sau să vă sărutaţi chiar dacă sunteţi pe stradă. Arătaţi-vă iubirea şi grija pentru celălalt prin atingeri pline de blândeţe şi de afecţiune.

- Folosiţi masajul pentru conştientizarea şi regenerarea cât mai bună a corpului fizic. Conştientizaţi schimbările de temperatură ale pielii pe diferitele suprafeţe ale corpului şi observaţi cum aceste temperaturi diferite se află într-o strânsă corelaţie cu dezechilibrul şi tensiunile din zonele respective. Învăţaţi să recunoaşteţi şi să le folosiţi ca pe nişte semnale importante în descoperirea corpului fiinţei iubite.

- Exersaţi atingerea! O anumită perioadă de timp, urmăriţi să vă manifestaţi iubirea, atenţia sau compasiunea faţă de o altă persoană prin atingere. Fie că este o strângere de mână, o bătaie prietenească pe umăr, o îmbrăţişare sau un sărut, urmăriţi să conştientizaţi stările şi sentimentele pe care le trezeşte în propria fiinţă, dar şi în cea pe care o atingeţi, gestul dumneavoastră.

- Folosiţi cât mai des îmbrăţişarea pentru a vă apropia fizic, mental şi sufleteşte de fiinţa iubită şi fiţi conştienţi că ea vă pregăteşte totodată pentru fuziunea amoroasă. Contopiţi-vă cât mai profund corpurile şi inimile într-o îmbrăţişare fierbinte. Dizolvaţi în bucurie toate problemele lumeşti printr-o contopire tandră sau pasionată a trupului, a sufletului şi a minţii.

Sursa: http://suntsanatos.ro

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro