25 LECTII DE VIATA DE ALBERT EINSTEIN

1. Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa inceteze la sfarsitul vietii.

2. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.

3. Nu face nimic impotriva constiintei tale, chiar daca situatia in care te afli ti-o cere.

4. In cazul in care oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sau fac bine motivati fiind de o anumita rasplata, atunci intr-adevar suntem o rasa lipsita de speranta.

5. Perfectiunea mijloacelor si confuzia obiectivelor, aceasta pare sa fie principala noastra problema.

6. In cazul in care nu o poti explica, nu o intelegi indeajuns de bine.

7. Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunoastere la care a fost creata.

8. Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite.

9. Invata din ziua de ieri, traieste astazi pentru ziua de astazi si spera pentru ziua de maine.

Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei - IMPRESIONANT!

Maria Tănase a cântat dumnezeiește, toată lumea îi știe cântecele, dar acum descoperiti și cât de frumos a putut scrie fata născută în mahalaua Cărămidarilor. Și vă invit s-o și ascultați într-un interviu la radio. Este uluitor ce talent de povestitoare avea…

Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei, caruia i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat: 

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie.

Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.

Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare.

Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…)

Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.

”Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care/ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare.”

Maria Tanase

Zbor ...

"Iubirea și iertarea sunt cele două aripi cu care zburăm spre cer. A ierta înseamnă a trăi. Și a trăi înseamnă a iubi. Și cei care te laudă, și cei care te ceartă la fel vor muri. Ca mine, ca tine. Nu scuipați pe oameni, ci înțelegeți durerea lor."

\

Text: Hrisostom Filipescu

Un sonet pentru adevărata dragoste scris de Vasile Voiculescu

Mereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-n neștire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Se vestejește Timpul în noi ca floarea-n glastră;

Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul șubred să-și tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheață și-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.

Ci-n van acum te mânii pe mine și m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând și ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.

V. Voiculescu (27 noiembrie 1884 – 26 aprilie 1963), Sonet CLXXXIII

Ziua Mamei mereu cu noi!

Frumusetea, Bunatatea si Puterea femeii are o singura sursa necuprinsa: MAICA DOMNULUI.

Din acest Izvor necuprins sa ne alimentam in fiecare clipa Iubirea ce suntem.


Bucurie si Implinire in fiecare Inima de mamica! Recunostinta infinita!

Lectie adorabila de compasiune! Video Emotionat!

Love, compassion, empathy and generosity packaged inside a 3-year old princess. Please don't start charging us for tissues.

What makes Emily unique is that by age three her golden [brown] locks were long enough to be made into a wig for a child with cancer. As Emily states in the video, "what I want to do is give them my hair". What an incredible lesson to learn from a 3-year old, when we have lots of something - don't hold onto it, give it away to someone else who needs it more. Emily James is just your typical little 3-year old princess. She loves nail polish, frilly dresses and when she can get her hands on it, mums lipstick. Her favourite movie is Tangled and she is especially fond of her Rapunzel dolly, which is why 'Dolly' got a hair cut too. When Emily said she would let Uncle Matthew cut her hair, she insisted that he would cut 'Dolly's' hair first.

It was Mommy and Daddy that suggested the idea to Emily to cut her hair and donate it for cancer wigs. They sat down and explained to her that to donate her hair, she would need to cut it fairly short, and that it would be a long time before she had long hair again. They looked at pictures together of little kids with no hair, they looked at pictures of wigs and they also looked at shorter styles - and she still wanted to make the donation.

FlyPress Films was there to tell the adorable story.







Sursa: https://www.facebook.com/pages/PreventDiseasecom/199701427498

Lord's prayer by Mooji

A version of the Lord's prayer by Mooji

Beloved Father, 
Who dwells within the soul of my Being 
Whose name is 
I Am 

Veneration to your holy name 
Thy kingdom is here 

Thy will prevails throughout the earth 
as it does in the heavenly realms of my soul 

You open your hands 
and satisfy the hunger of all living beings 

You heal all hearts of sorrow 
So that they in turn may show forgiveness 
to those whose minds 
are shrouded in ignorance of the Self 


Beloved Mother 

Who imparts to all the sense of choice 
so we may finally come to choose 
You 
who are Truth 
and thus find everlasting freedom 

Glory to your name 
Oh Truth 

For yours is the kingdom of existence 
of peace and love 
All power and glory emanates from 
You alone 
Who imparts to all 
the wisdom, the light, the love and courage 
to refer to themselves as 
I Am Amen Om

Cand nu stii ce sa faci ... !

Cand nu stii ce sa faci, asteapta. Cu cat vei forta mai mult lucrurile, cu atat mai greu iti va fi sa-ti auzi inima, sa ai claritate si sa faci alegeri in acord cu cine esti si iti doresti cu adevarat.

Respira si asteapta "sa cada zapada de pe frunza".

Intr-o carte scrisa de John Welwood am citit despre un profesor care i-a ajutat pe elevii sai sa inteleaga valoarea detasarii, dand exemplul unei frunze pline de zapada. Ati vazut vreo frunza incordandu-se, facand un efort sa dea jos zapada de pe ea? Probabil dac-ar face-o, ar risca sa se rupa. In schimb, frunza asteapta, cuminte, sa alunece zapada de pe ea.






In acelasi mod, cand suntem intr-o situatie tensionata, cand nu stim ce alegere sa facem, cand asteptam sau ne dorim sa se intample ceva, e foarte important sa ne concentram asupra momentului prezent, sa ne asezam la marginea "problemei", sa ne rezemam de ea si sa privim cu atentie imaginea de ansamblu. Solutia, calea de urmat sau alegerea potrivita va rasari cu siguranta, exact cand ne vom astepta mai putin.

Universul raspunde mereu prin vibratie. Experientele pe care le putem accesa sunt pe acelasi nivel de vibratie cu gandurile si emotiile noastre. Cu cat ne manifestam mai mult din frica, incercand sa impingem lucrurile inainte, punand conditii si inversunandu-ne, cu atat mai mult indepartam solutiile si experientele pe care ni le dorim.

Cu cat suntem mai detasati, rabdatori, cu incredere in fiecare moment si experienta, cu atat mai usor ne va fi sa capatam claritate asupra unei situatii, sa ne auzim inima si sa actionam in conformitate cu ea, acceptand si folosind fiecare provocare ca pe o etapa fireasca de crestere interioara. Caci fiecare experienta ne este utila si vine in viata noastra exact in momentul potrivit. Nici mai devreme, nici mai tarziu.


Sursa: http://www.astrocafe.ro/



Asculta Radio Frecventa Sufletului!

Muzica si emisiuni pentru sufletul tau http://frecventa-sufletului.ro/

Valeriu Gafencu: "Port o dragoste întreagă şi încredere neţărmurită în Părintele Boca"

Scrisoare catre mama si surorile sale

Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre. Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie. Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu.

Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune. În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : “Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.

Sapte etape in relatia de cuplu

Eşti un manuscris al unei scrisori divine,

Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.

Priveşte în tine;

tot ceea ce vrei să fii

Eşti.

(Rumi)

„Cu cât mai profundă este starea de intimitate pe care o trăieşti împreună cu fiinţa iubită, cu atât îţi creşte deschiderea faţă de oameni şi faţă de lume. Adevărata intimitate este ca o sferă, care devine cu timpul  tot mai mare şi tot mai cuprinzătoare. În mod aparent paradoxal, intimitatea nu este ceva care exclude ori separă.”

Kathlyn şi Gay Hendricks, autorii lucrării The Conscious Heart (Inima conştientă), au identificat, în îndelungata lor experienţă de viaţă şi profesională, şapte astfel de etape, şapte niveluri de aprofundare şi creştere spirituală într-o relaţie de cuplu. Acestea par a fi universale, nu sunt influenţate de factori ca rasă, religie, cultură, nici măcar de faptul că suntem conştienţi de ele sau nu. Reprezintă un model arhetipal de aprofundare şi conştientizare a intimităţii.

Şapte etape în relaţia de cuplu

Etapele prin care trece o relaţie de cuplu se pot compara cu valurile: pe de o parte sunt previzibile, dar pe de altă parte, ele sunt totodată extrem de variabile. În ceea ce ne priveşte, putem învăţa ce atitudine să avem în faţa lor şi astfel să progresăm sau putem să le întoarcem spatele, evitându-le şi bătând pasul pe loc.

1. Începutul. Prima etapă este chiar momentul magic al începutului: revelaţia descoperirii celuilalt, a esenţei sale divine, a potenţialului extraordinar de fericire care există în acea relaţie. Uneori totul începe cu o atracţie erotică foarte mare, alteori este ca o recunoaştere în plan mental, emoţional sau spiritual. Oricum ar apărea însă, ne trezeşte către noi posibilităţi în noi înşine ori în celălalt. Ne simţim iubiţi, acceptaţi şi susţinuţi aşa cum suntem, ne simţim în siguranţă. Este o sărbătoare. E ca şi cum totul în fiinţa noastră se rearanjează şi devine conştient. Este etapa romantică, cea care îi inspiră pe poeţi şi pe muzicieni. Singura problemă este că acest val trece repede şi cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să-l menţină ori cum să-l aducă înapoi. Conform statisticilor, durează în medie cam şase luni (de la câteva minute până la un an) şi trece probabil pentru că, în acelaşi timp, sunt scoase la suprafaţă obişnuinţe din subconştient şi apoi…relaţia ne „ia pe sus”.

2. Somnul. Este etapa în care uităm revelaţia pe care am avut-o la început, ca şi cum ar fi apărut o ceaţă care ascunde realitatea. Primele simptome sunt subtile şi pot fi uşor trecute cu vederea. Poate începe atunci când, de exemplu, evităm să spunem ce anume ne dorim noi înşine şi facem doar ceea ce credem noi că i-ar face plăcere celuilalt. Sau poate începe atunci când celălalt face ceva ce nu ne place, iar noi evităm să-i spunem adevărul.

Versiunea fiecăruia asupra realităţii tinde să devină dominantă şi, în această luptă pentru putere, pierdem legătura cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi cu ceea ce este esenţial în fiinţele noastre. De fapt, în această perioadă ne adâncim într-o stare de transă relaţională, în care repetăm inconştient drame trăite de-a lungul vieţii, începând cu copilăria. De exemplu, dacă în copilărie obişnuiam să ne contractăm la anumite situaţii exterioare, la fel vom face şi ca adult. În această etapă ies la iveală şi obişnuinţe moştenite din familie. Ne surprindem făcând lucruri pe care de fapt nu le dorim şi ne simţim uneori de parcă ne-am privi de undeva dinafară, nerecunoscându-ne. De asemenea, obişnuinţele non-verbale (gesturi, grimase etc.) produc acest „somn” al conştiinţei mai rapid decât cele verbale, ele comunică aprobarea sau dezaprobarea atât de direct, încât trec de bariera raţiunii şi a logicii. Transa se repetă de fiecare dată la fel, amnezia fiind una din trăsăturile acesteia. Obişnuinţele se repetă de fiecare dată, ca şi cum ar fi noi. Suntem surprinşi de fiecare dată de acelaşi lucru, care de fapt se repetă. Suntem chinuiţi de drame pe care, fără să ne dăm seama, le creăm noi înşine. După ce drama se încheie uităm ce anume a provocat-o. Până data viitoare.

90 de zile şi nopţi în Grădina Maicii Domnului – peregrin de Athos, Ovidiu Jumanca

Iată-mă din nou în Ouranopolis – “Oraşul Cerului” cu o noapte înaintea îmbarcării la Athos. Anul trecut aceeaşi noapte plină de nelinişti şi vise lucide mă despărţea de ceea ce urma să fie o lună şi jumătate de căutări şi pelegrinări la Sfântul Munte, “patria celestă” a atâtori monahi căutători de isihie şi mântuire sufletească. Atunci păşeam în total necunoscut, anul acesta deşi în parte îmi este familiar Muntele, ştiu că sub har – deşi încerci un soi de senzaţie de intimitate greu de evocat (“Dumnezeu este mai aproape de noi decât propria venă jugulară” ), oricât te-ai pregăti şi planifica nu poţi trăi decât ‘în-surprins’ şi experiind o stare perpetuă de nou, de înnoire. Senzaţia de cufundare într-un izvor mereu proaspăt; căci acesta e şocul iniţiatic pe care îl resimţi când păşeşti pentru prima dată la Sfântul Munte – experienţa nemediată a Duhului Sfânt, pe care – dacă civilizaţia n-a reuşit să facă din tine un tip grobian şi insensibil – o percepi ca pe o adiere ce-ţi mângâie deopotrivă obrazul şi fiinţa ta adâncă; înţelegi acum de ce i se mai spune si Mângâietorul. Şi dacă mânâgie, de ce ‘şoc iniţiatic’?! Pentru că iţi revelează brusc un nivel existenţial faţă de care … dormeai. Te mută pe altă frecvenţă şi te deschide ontologic. Are un ‘vibe’ cu totul aparte! Remarci cum ţi se schimbă paradigma, cum pe nesimţite vechiul pământ îţi alunecă de sub picioare. N-aş zice că te trezeşti instantaneu – deşi unora li s-o fi întâmplat – dar că simţi o anume adiere, un suflu tainic, şi începi să îţi dai seama că dormi, că visezi. Şi trezirea o conştientizezi şi începi să ţi-o explici apoi treptat în decursul câtorva zile. Asta-i, ai păşit într-un “nou-tărâm”, expect to unexpectable!

O lună şi jumătate  în faţă de revederi de locuri şi peisaje absolut mirobolante, de suflete ce mi-au devenit dragi prin bunătatea şi ospitalitatea cu care m-au primit şi prin căutările spirituale pe care le împărtăşim – şi de care mi-a fost atât de dor, dar şi de aventură şi de necunoscut! Tot atât am stat şi prima dată. De fapt a “cronometra” (precis) timpul aici e un fel de a zice, căci ca şi în cazul “spaţiului” se petrece aceeaşi conversie de la fizic la metafizic, aceeaşi trans-mutare: Sfântul Munte, prin harul cu care este investit, trece dimensiunile spaţio-temporale sub alte legi şi alt prag de conştiinţă. (Realitatate utopică-ucronică).

În sfârşit 7 dimineaţa, ne îmbarcăm pe Aghia Ana. Vasul spintecă apele de cleştar ale Egeei, pescăruşi ce se hrănesc din zbor din mâinile ce ţin întinse peste balustrade biscuiţi ori bucăţele de pâine. Atmosferă pestriţă: turişti, pelerini, călugări, câţiva muncitori adunaţi laolaltă. În faţă zvelt, maiestuos, ridicându-se direct din mare până la 2000 de metri, vârful Athon!... Cine ajunge până acolo poate trăi şi pătrunde în chip privilegiat, liniştea duhului; acolo chiar te simţi ca în cer, dar s-ar putea să nu fi pregătit pentru asta…

Uite şi primele arsanale ce vestesc mânăstirile cuibărite printre steiurile dogorite de soare. Adevărate cetăţi, cu ziduri înalte de apărare şi porţi ferecate în ghinturi metalice – pe vremuri asediate de piraţi şi invazii păgâne – adăpostind şi azi altfel de bogăţii: moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni, vaste biblioteci cu vechi manuscrise, dar mai ales sufletele rugătoare ale monahilor.

Vasul a început să acosteze în dreptul faimoaselor mânăstiri, lume care urcă şi coboară. Mânăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusikonul cum mai este cunoscută cu turlele sale verzi – unde la slujbe se cântă nu după stilul psaltic bizantin, ci după felul slav, la fel ca în biserica rusă. Îmi amintesc cum Radu, tovarăşul meu de anul trecut, a fost profund impresionat de acest stil de cântări, mult mai cald şi mai emoţional decât cel folosit îndeobşte în Athos! În parenteză fie spus, multă vreme i-am înţepat egou-ul spunându-i că în realitate a fost impresionat de repetarea frecventă a numelui său, “Radost” în rusă însemnând “bucurie”; “Bucură-te!” fiind cuvântul care se repetă cel mai des când se citeşte un acatist.

Tot aici sunt însă şi moara şi chilia unde s-a vieţuit Sfântul Siluan Athonitul, considerat de multă lume ultimul mare sfânt de la Athos! Un lucru pot mărturisi cu mâna pe inimă: o singură dată am mai trăit ceva asemănător – deşi unora s-ar putea să nu le placă comparaţia - la un alt Munte Sfânt, de data aceasta în India, la Arunchala; locul unde a vieţuit Ramana Maharishi: îmi amintesc cum, ajuns acolo, dintr-o dată mi s-au stins toate grijile şi frământările, cum o mare pace s-a aşternut peste fiinţa mea. Tot aşa şi aici. O prezenţă liniştită, ce parcă îşi extindea pacea până la capătul universului. Nimic spectaculos, nimic cu iz “extatic”, doar linişte sufletească fără margini şi o senzaţie de simplitate; ştiu că mi-a venit să exclam la un moment întocmai ca unul din apostoli odinioară: - Haide să ridicăm trei colibe aici! Şi pariez că tovarăşul meu de drum nu s-ar fi arătat cu nimic mirat, căci şi el era cuprins şi-şi odihnea fiinţa în aceeaşi “eternă pace”.