25 LECTII DE VIATA DE ALBERT EINSTEIN

1. Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa inceteze la sfarsitul vietii.

2. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.

3. Nu face nimic impotriva constiintei tale, chiar daca situatia in care te afli ti-o cere.

4. In cazul in care oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sau fac bine motivati fiind de o anumita rasplata, atunci intr-adevar suntem o rasa lipsita de speranta.

5. Perfectiunea mijloacelor si confuzia obiectivelor, aceasta pare sa fie principala noastra problema.

6. In cazul in care nu o poti explica, nu o intelegi indeajuns de bine.

7. Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunoastere la care a fost creata.

8. Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite.

9. Invata din ziua de ieri, traieste astazi pentru ziua de astazi si spera pentru ziua de maine.

Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei - IMPRESIONANT!

Maria Tănase a cântat dumnezeiește, toată lumea îi știe cântecele, dar acum descoperiti și cât de frumos a putut scrie fata născută în mahalaua Cărămidarilor. Și vă invit s-o și ascultați într-un interviu la radio. Este uluitor ce talent de povestitoare avea…

Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei, caruia i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat: 

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie.

Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.

Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare.

Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…)

Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.

”Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care/ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare.”

Maria Tanase