Maria Tănase a cântat dumnezeiește, toată lumea îi știe cântecele, dar acum descoperiti și cât de frumos a putut scrie fata născută în mahalaua Cărămidarilor. Și vă invit s-o și ascultați într-un interviu la radio. Este uluitor ce talent de povestitoare avea…
Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei, caruia i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat:
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie.
Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.
Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare.
Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…)
Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.
”Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care/ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare.”
Maria Tanase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu