"Ne reunim cu scopul de a urma calea inimii, ceea ce e sinonim cu a ne urma dharma (misiunea vietii, NT). Suntem profund dedicati in a realiza trecerea de la frica la incredere. De la ura la iubire. De la stadiul de separare si izolare la stadiul de uniune. De la egoism la altruismul autentic (ceea ce e acelasi lucru cu a spune: de a face trecerea de la minte la inima). Lucram pentru a inlatura straturile care acopera Eu-l real, iluminand iertarea ce ne elibereaza de atasarea de trecut; de atasarea de istoria noastra sau, altfel spus, de atasarea de ceea ce credem ca suntem. Lucram pentru a ilumina iubirea, aceasta capacitate infinita de a ne darui dezinteresat, prin darurile si talentele pe care fiecare dintre noi le-a adus in aceasta lume."
"E necesar as fii dispus sa primesti deschiderea, revelarea celuilalt, asa cum e necesar sa fii dispus sa te deschizi, sa te revelezi catre celalalt, chiar daca poate fi foarte neplacut. Cateodata, deschiderea asta e asa de dificila ca nu reusesti sa rezisti si te indepartezi. Uneori e nevoie sa rupi relatia, chiar daca ruptura asta nu inseamna vindecare. E doar un medicament amar, dar ai nevoie d
e distanta asta pentru a face loc in tine unor noi intelegeri. Asadar, vindecarea se completeaza atunci cand ajungi la inima. Cand ajungi la prietenie, la intelegere, la iertare si uniune, chiar daca uniunea asta nu mai este una de indragostiti."
“Principala distragere de la proiectul de evolutie al constiintei este jocul acuzatiilor. Ajungi sa crezi ca celalalt e vinovat si responsabil de propria ta nefericire. Cand intelegi acest mecanism si incepi sa te uiti in propii tai ochi, fata in fata cu tine insuti si incepi sa iti asumi responsabilitatea pentru propriile tale obiceiuri rele si incepi in felul asta sa le transformi, eliberandu-te
de pactele de razbunare si de nevoia de a se proteja atacand, atunci incepi abia as iluminezi iertarea si iubirea. In felul asta, in mod natural, incepi sa simti compasiune pentru rautatatea din jurul tau, pentru ca iti dai seama ca si tu ai fost acolo. Stii ca, cu cat e mai mare ingnoranta, cu atat mai mare este si cantitatea de durere pe care persoana o cara. Si in fata acestei perceptii, inima ta se deschide.“
"Identifica daca dorinta de a ajuta vine din vina sau din iubire. Daca vine din iubire, simti bucurie si satisfactie si ai claritatea ca faci tot ce poti tu mai bine. Daca vine din vina, simti un pic de usurare la inceput (pentru ca, pe moment, te-ai eliberat de vina), dar imediat dupa aceea simti disconfort, pentru ca propria ta Constiinta iti arata adevarul: ajuti doar pentru ca nu vrei sa fii “
baiat rau”. Nu vrei sa fii condamnat, pedepsit pentru ca esti o persoana rea, care ii lasa pe altii la nevoie. De multe ori, nu reusesti sa castigi bani doar ca sa nu trebuiasca sa le dai si altora. Sau, avand bani, nu reusesti sa te opresti din dat, pentru ca trebuie sa fii “baiat bun”. Acest tip de ajutor nu vine din inima."
"La un nivel mai profund, celalalt (independent de de cata vreme te respinge, te abandoneaza si nu te respecta) este profesorul tau. Aceasta persoana este un canal al Divinului pentru a ilumina iubirea din tine. Dar, atata timp cat inca nu ai devenit iubire, e nevoie sa fii prezent la cursul asta cu acesti profesori. Asta e un mod de a intelege acest mare obiectiv – acela de a devei iubire. "
"In timpul unei faze din evolutia constiintei, credem ca Dumnezeu e in afara. Acest « Dumnezeu » este doar o proiectie a parintilor nostri. Dezvoltam o numita credinta in acest Dumnezeu, dar la un moment dat aceasta credinta incepe sa fie c
hestionata. Chiar daca aceasta credinta creeaza experiente mistice, toate aceste experiente se intampla inca doar in plan mental. Il vezi pe Dumnezeu ca pe o figura autoritara de care te temi si pe care incerci sa o multumesti in acelasi timp, pentru a-ti vedea dorintele indeplinite. Esti speriat ca vei fi pedepsit daca nu te ridici la asteptarile Sale. Asa ca oscilezi intre frica si incercarea de a-l multumi pe acest Dumnezeu, ambele aspecte fiind fructele credintei oarbe. Credinta oarba este a crede intr-o idee care a fost creata de minte.
Ideea asta se naste intr-un anumit moment al evolutiei, cand fiinta umana incepe sa isi puna intrebari legate de misterele vietii. In prima faza a evolutiei, omul nu isi pune intrebarile astea, ci traieste pur si simplu prin instinctul de supravietuire. La un moment dat insa, incepe sa fie atent la misterele vietii : apusul si rasaritul, ploaia care cade, o floare care infloreste… moartea cuiva sau nasterea unui copil, boala sau vindecarea. Si incepe sa se intrebe – cum se intampla toate astea, exista un creator pentru toate astea ? Omul se simte mic stand in fata acestei imensitati si are nevoie sa creada ca cineva a creat totul.
Cea mai mare autoritate posibila a creat totul.
Dar ce referinta de autoritate are omul respectiv ? Pe cine altcineva, decat pe proprii sai parinti ? In felul asta, individul incepe sa isi proiecteze proprii parinti in aceasta idee de Dumnezeu. Daca a avut parinti buni care au fost iubitori si blanzi, atunci asa arata si Dumnezeu pentru persoana asta. In schimb, daca parintii au fost tirani si cruzi, asa va arata si Dumnezeu. Proiectia asta e total inconstienta. Omul nu este inca capabil sa vada legatura dintre aceste idei despre cine este Dumnezeu si nucleul propriei sale personalitati. Acest om are cu Dumnezeu aceeasi relatie pe care un copil o are cu parintii sai : fie ii multumeste, ca sa primeasca ce isi doreste, fie se teme de ei, pentru ca ar putea fi pedepsit. Acest tip de Dumnezeu este in afara si se afla foarte, foarte departe, sus in Rai, si in acelasi timp are un binoclu mare cu care vede tot ce se petrece pe Pamant si pacatele pe care le facem aici.
Si vine inca un moment, cand incepi sa chestionezi aceasta idee de Dumnezeu – el exista sau nu ? Multi oameni intra in aceasta faza intr-o criza profunda si raman ratacind in desertul scepticismului, pentru ca descopera ca, intr-adevar, acest Dumnezeu nu exista. A fost doar o creatie a mintii. Criza continua pana cand individul incepe sa se uite inauntru si sa isi asume responsabilitatea. Pas cu pas, in acest fel, omul incepe sa se deschida catre a avea o experienta directa a lui Dumnezeu. De data asta, Dumnezeu nu ramane doar o idee creata de minte. Ci este Dumnezeu care este Realitatea Suprema, care actioneaza prin fiecare dintre noi si se afla in fiecare loc. Este Inteligenta Creativa care actioneaza in tot ceea ce este viu.
Esenta vietii este iubirea, asa incat Dumnezeu este sinonim cu iubirea. Sa traiesti in Dumnezeu inseamna sa traiesti in iubire. Aceasta iubire se reveleaza prin prezenta, iar prezenta este un rezultat al aducerii mintii la tacere. Ceea ce aduce pace, ceea ce la randul ei aduce bucurie. Aceasta bucurie aduce iubire, iar iubirea deschide portalurile catre infinit, daramand toate barierele separarii si permitandu-ti sa Il vezi pe Dumnezeu si iubirea in tot si toate. Asadar, focalizarea trebuie sa fie in calmarea mintii. Identifica ce anume iti agita mintea si, pas cu pas, elimina acesti factori. Dorinta agita mintea, de aceea e nevoie sa ajungi la o intelegere cu ea, cu dorinta. Dupa cum zice Padrinho Sebastiao, un invatator din Padurea Amazoniana, « Dorinta e ceva pe care fie o traiesti pe deplin, fie o inlaturi pe deplin. » O intelegere, un acord trebuie facut."
Ideea asta se naste intr-un anumit moment al evolutiei, cand fiinta umana incepe sa isi puna intrebari legate de misterele vietii. In prima faza a evolutiei, omul nu isi pune intrebarile astea, ci traieste pur si simplu prin instinctul de supravietuire. La un moment dat insa, incepe sa fie atent la misterele vietii : apusul si rasaritul, ploaia care cade, o floare care infloreste… moartea cuiva sau nasterea unui copil, boala sau vindecarea. Si incepe sa se intrebe – cum se intampla toate astea, exista un creator pentru toate astea ? Omul se simte mic stand in fata acestei imensitati si are nevoie sa creada ca cineva a creat totul.
Cea mai mare autoritate posibila a creat totul.
Dar ce referinta de autoritate are omul respectiv ? Pe cine altcineva, decat pe proprii sai parinti ? In felul asta, individul incepe sa isi proiecteze proprii parinti in aceasta idee de Dumnezeu. Daca a avut parinti buni care au fost iubitori si blanzi, atunci asa arata si Dumnezeu pentru persoana asta. In schimb, daca parintii au fost tirani si cruzi, asa va arata si Dumnezeu. Proiectia asta e total inconstienta. Omul nu este inca capabil sa vada legatura dintre aceste idei despre cine este Dumnezeu si nucleul propriei sale personalitati. Acest om are cu Dumnezeu aceeasi relatie pe care un copil o are cu parintii sai : fie ii multumeste, ca sa primeasca ce isi doreste, fie se teme de ei, pentru ca ar putea fi pedepsit. Acest tip de Dumnezeu este in afara si se afla foarte, foarte departe, sus in Rai, si in acelasi timp are un binoclu mare cu care vede tot ce se petrece pe Pamant si pacatele pe care le facem aici.
Si vine inca un moment, cand incepi sa chestionezi aceasta idee de Dumnezeu – el exista sau nu ? Multi oameni intra in aceasta faza intr-o criza profunda si raman ratacind in desertul scepticismului, pentru ca descopera ca, intr-adevar, acest Dumnezeu nu exista. A fost doar o creatie a mintii. Criza continua pana cand individul incepe sa se uite inauntru si sa isi asume responsabilitatea. Pas cu pas, in acest fel, omul incepe sa se deschida catre a avea o experienta directa a lui Dumnezeu. De data asta, Dumnezeu nu ramane doar o idee creata de minte. Ci este Dumnezeu care este Realitatea Suprema, care actioneaza prin fiecare dintre noi si se afla in fiecare loc. Este Inteligenta Creativa care actioneaza in tot ceea ce este viu.
Esenta vietii este iubirea, asa incat Dumnezeu este sinonim cu iubirea. Sa traiesti in Dumnezeu inseamna sa traiesti in iubire. Aceasta iubire se reveleaza prin prezenta, iar prezenta este un rezultat al aducerii mintii la tacere. Ceea ce aduce pace, ceea ce la randul ei aduce bucurie. Aceasta bucurie aduce iubire, iar iubirea deschide portalurile catre infinit, daramand toate barierele separarii si permitandu-ti sa Il vezi pe Dumnezeu si iubirea in tot si toate. Asadar, focalizarea trebuie sa fie in calmarea mintii. Identifica ce anume iti agita mintea si, pas cu pas, elimina acesti factori. Dorinta agita mintea, de aceea e nevoie sa ajungi la o intelegere cu ea, cu dorinta. Dupa cum zice Padrinho Sebastiao, un invatator din Padurea Amazoniana, « Dorinta e ceva pe care fie o traiesti pe deplin, fie o inlaturi pe deplin. » O intelegere, un acord trebuie facut."
Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro
Un comentariu:
foarte bun articol ,am ajuns la cocluzia ca noi insine suntem cei mai inversunati dusmani ai propriului EGOU noi insine ne distrugem cu gandurile noasrtr nrnegative pline de ura invidie ,ranchiuna ,barfa rautate ,laudam un prieten daca e fericit si prosper in fata ,dar inima noastra e plina de invidie si ura ca lui ii merge bine si noua nu ,atunci atragem asupra noastra tot raul ,asa santem facuti ,uni dintre noi ,nu stiu decat sa faca rau celor din jur , dar nu se gandesc ca facand rau la alti ne facem rau noua insine,eu cred ca noi oameni daca pot sa ne numim asa ,sintem cei mai rai si novivi VIRUSI mortali din Universul asta mare infectam tot aer apa pamant ,ucidem tot santem atat de Barbari incat am UCIS si DUHUL SFANT PE IISUS groaznic nu cred ca mai exicsta cineva mai nociv ca omu,,
Trimiteți un comentariu