POSESIVITATEA - Adrian Nuţă

Ce înseamnă a poseda? Să ne uităm în DEX: „a avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea  ta, a dispune de ceva, a stăpâni.” Destul de clar. Ce este un posesor? „O persoană care deţine cu  titlu de proprietate un bun; o persoană căreia îi aparţine ceva.” Eu sunt un fericit posesor al unui pix BIC prin care îmi revărs acum înţelepciunea acumulată în ultimile 214 vieţi. Mai deţin câteva foi A4, care mă ajută sa finalizez acest manuscris. Combinaţia pix – minte – coli de hârtie îmi permite să deţin şi copyright-ul acestei cărţi.

Poate ca tu deţii lucruri mult mai importante, cum ar fi o vilă cu 2 etaje, un jeep şi o casă de vacanţă la munte, lucruri pe care eu nu le deţin, dar la care aspir frenetic zi şi noapte. Deţine vreunul din noi o persoana? Nicidecum. Sclavia a fost abolită. Iobăgia, aşijderea. Nu  mai există proprietari de oameni. Orice om cu bun simţ va confirma asta. Îmi dai voie totuşi să mă îndoiesc? Eu mă ocup, ca terapeut, şi de probleme de cuplu. Vin unii oameni şi-mi comunică sincer cum se simt ei în relaţia de cuplu, ce gândesc, ce-i sperie. După aceea mă plătesc. Eu amestec experienţa împărtăşită de ei cu propria mea exprienţă şi scriu o carte. Însă chiar dacă nu m-aş da expert în psihologia cuplului şi m-aş ocupa, de pildă, de creşterea  animalelor, tot aş fi în stare să enunţ acest adevăr tulburător: dorinţa oamenilor de a poseda alţi oameni nu a dispărut! De ce?

Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti

Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!
Te întorci în casa sufletului tău. Ești fidel inimii tale. Mintea are legi, uneori cam reci. Oameni frânţi sufleteşte găsim la tot pasul. Au fost, sunt şi vor mai fi. Ne rănim între noi din orgoliu, invidie, neputinţe. Postiţi, rugaţi, iertaţi. Spăşiţi sau nu. Societatea cu al ei carusel a ameţit conștiințe. Sunt succese care coboară și înfrângeri care te înalță. Important e să poți dormi liniștit noaptea…Este loc și de căință.

Oamenii au nevoie de timp ca să te ierte, Doamne însă are nevoie de Clipă: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca, 23, 43). Cine te iartă, te va ierta, iar cine te urăşte, te va urî. Mai ales dacă ţine morţiş să rămână mic. Şi nu are nevoie de ani, de dovezi, de… Ce bine că Dumnezeu nu e ca omul, că demult ar fi trebuit să fie sfârşitul lumii! Doamne încă mai aşteaptă întoarcerea, iertarea, iubirea, recunoştinţa, comuniunea.

Caută noi începuturi și descoperă bucuria de a lăsa trecutul în urmă. Reproșurile sunt mai grele ca necazul în sine. În viață nu poți să spui oricui orice. Mulți rămân doar la ambalaj, oricât am povesti despre gustul miezului. Fiecare om are taina sa. Inimă fină sau cu multe crestături. Intuiții, inspirații, structuri logice. Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână. Roagă-te! Fiecare grăunte are făină, dar şi tărâţe. Şi cel mai bun vin are drojdia lui. În fiecare rău e un bine, depinde de noi ce alegem să folosim, să vedem. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti. Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!

Femeie, iubeste-ti Barbatul by Laura

Femeie, patrunde adanc in inima ta. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in inima ta. Si intreaba acolo, in inima ta. Asculta raspunsul.

Si apoi patrunde adanc in pantecul tau. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in pantecul tau. Si pune aceeasi intrebare, in pantec. Asculta raspunsul.

Si daca inima si pantecul tau iti spun impreuna Da, este El, atunci, Femeie, iubeste-ti barbatul.

Femeie, despleteste-ti parul. Sterge-ti machiajul de pe fata si rujul de pe buze. Arunca-ti pantofii cu toc si uita de sutien si de tot ce te ascunde pe sub haine. Calca pamantul desculta si libera si iubeste-ti barbatul. Incolaceste-ti bratele si picioarele in jurul trupului lui gol si deschide-ti larg, complet inima. Primeste-l inauntrul tau cu totul, fii un receptacul din care se varsa iubirea si iubeste-ti barbatul.

Femeie, iubeste-ti Barbatul by Laura

Femeie, patrunde adanc in inima ta. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in inima ta. Si intreaba acolo, in inima ta. Asculta raspunsul.

Si apoi patrunde adanc in pantecul tau. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in pantecul tau. Si pune aceeasi intrebare, in pantec. Asculta raspunsul.

Si daca inima si pantecul tau iti spun impreuna Da, este El, atunci, Femeie, iubeste-ti barbatul.

Femeie, despleteste-ti parul. Sterge-ti machiajul de pe fata si rujul de pe buze. Arunca-ti pantofii cu toc si uita de sutien si de tot ce te ascunde pe sub haine. Calca pamantul desculta si libera si iubeste-ti barbatul. Incolaceste-ti bratele si picioarele in jurul trupului lui gol si deschide-ti larg, complet inima. Primeste-l inauntrul tau cu totul, fii un receptacul din care se varsa iubirea si iubeste-ti barbatul.

Lectie adorabila de compasiune! Video Emotionat!

Love, compassion, empathy and generosity packaged inside a 3-year old princess. Please don't start charging us for tissues.

What makes Emily unique is that by age three her golden [brown] locks were long enough to be made into a wig for a child with cancer. As Emily states in the video, "what I want to do is give them my hair". What an incredible lesson to learn from a 3-year old, when we have lots of something - don't hold onto it, give it away to someone else who needs it more. Emily James is just your typical little 3-year old princess. She loves nail polish, frilly dresses and when she can get her hands on it, mums lipstick. Her favourite movie is Tangled and she is especially fond of her Rapunzel dolly, which is why 'Dolly' got a hair cut too. When Emily said she would let Uncle Matthew cut her hair, she insisted that he would cut 'Dolly's' hair first.

It was Mommy and Daddy that suggested the idea to Emily to cut her hair and donate it for cancer wigs. They sat down and explained to her that to donate her hair, she would need to cut it fairly short, and that it would be a long time before she had long hair again. They looked at pictures together of little kids with no hair, they looked at pictures of wigs and they also looked at shorter styles - and she still wanted to make the donation.

FlyPress Films was there to tell the adorable story.







Sursa: https://www.facebook.com/pages/PreventDiseasecom/199701427498

Indragosteste-te in fiecare zi!

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în interiorul unui om atunci când se îndrăgostește?

Cert e că ce se vede la exterior e doar o pală reflecție a exploziei dinăuntrul său, a vulcanului declanşat pe neaşteptate. E curios cum nu ştii exact ce se petrece înăuntrul tău…dar știi sigur că se petrece ceva. Ştii asta pentru că simţi cum o cascadă de emoţii se revarsă peste tine, prinzi aripi şi nu te poţi opri din visare.

Simţi fluturi în stomac şi te întrebi, cum se întreba odată cineva, oare şi fluturii simt la fel când se îndrăgostesc?

Din fericire, omul se îndrăgostește de multe ori în viață și dacă ar permite s-ar putea îndrăgosti zilnic fără să caute motive speciale. Când te îndrăgostești de cineva, în realitate te îndrăgostești de acea parte din tine care până atunci nu a fost pusă în lumină. Cel de lângă tine simte asta și lui i se întâmplă același lucru, iar paşii pe care îi va face vor fi asemenea unui dans în oglindă.

Astfel, dacă îţi dai voie, te poţi îndrăgosti zilnic…

de acelaşi om lângă care te trezeşti în fiecare dimineaţă, dar pe care de fiecare dată îl percepi altfel…

de o rază de soare ce te îmbie prin fereastră la început de primăvară,

de adierea unui parfum ce stârnește o senzualitate de mult uitată,

de o notă muzicală ce se înalţă încet spre cerul inimii tale,

de o atingere fină care îţi stârnește fiori,

de zâmbetul unei persoane străine de pe stradă sau chiar de zâmbetul tău.

De fapt, nu te îndrăgosteşti de cineva anume, ci de ceea ce stârneşte în tine prin gesturile sale, prin simpla sa prezenţă..

A te îndrăgosti înseamnă a te lăsa…cucerit(ă), a te abandona, a-ţi da voie să cazi (în engleză e foarte sugestiv termenul to fall in love = a cădea în iubire) în braţele necunoscutului, a ceva ce e mai presus de logică şi de ceea ce cunoşti.

Poate de aceea ne atrage şi ne sperie de multe ori. Însă spre deosebire de lucrurile efemere ale acestei lumi, iubirea nu îți dă prea multe variante…Fie fugi, fie iubeşti! Iar când te prinde, te în-drăgosteşti, aşa cum şi eu m-am îndrăgostit de muzica lui Einaudi.

Cu drag,

Adela

Sursa: http://lifeinbalance.ro

Un articol interesant la care va propun sa vizionati si un film francez foarte reusit (Intouchables) care se termina cu acordurile lui Ludovico Einaudi de care pomenea Adela:

Filmul online: http://filmeonlinehd.biz/intouchables-intangibilii-2011-film-online/

In dragoste(ala) continua!

calina


Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

12.12.12 - Momentul de UNIME in IUBIRE

Pentru Romania, valul de zambet din Inima va ajunge miercuri, 12.12.12, la 14.30. Sa ne luam o pauza de o jumatate de ora si sa ne conectam la Iubire! Va merita!

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Incotro 2012?

Incotro?

Asta e o intrebare pe care ne-am pus-o cel putin o data in fiecare viata pe care am avut-o, indiferent ce am fost si unde am fost. E o intrebare pe care si-au pus-o oameni cu sau fara pretentii de filosof. Aceasta intrebare s-a insinuat si in vietile noastre de final de calendar maya, acum la sfarsitul timpului cand nu ne mai intrebam “salut, ce faci de revelion?”, ci „salut, ce faci de sfarsitul lumii?” si radem. Am ras intotdeuna de intrebarea asta, pentru ca in adancul sufeltului stim raspunsul, doar ca inca nu putem sa il spunem cu voce tare. Undeva sufletul nostru ne spune ca facem ceea ce trebuie si ca suntem pe calea pe care trebuie sa fim, chiar daca in aparenta suferim, sau ne e rau, sau nu ne convine. 

In ultimul timp circula tot felul de informatii despre ce va sa fie in 21 decembrie 2012, daca sa ne facem sa nu provizii, pentru cate luni, daca sa platim sau nu datoriile (asta e interesant), sa scoatem banii de la banca, sa umplem canistrele cu benzina si cate si mai cate. Nu stiu daca merita sa ne uitam la lucruri din aceasta perspectiva a dezastrului si distrugerii. Evolutia de pana acum a speciei umane a fost caracterzata de salturi inexplicabile de la un stadiu la altul, fara sa se poate face nicio legatura intre homo habilis si homo sapiens neardentaliensis si homo sapiens sapiens. Nu s-a putut face nicio legatura pentru ca aparent aceasta legatura nu exista. Evolutia umana ar fi constat in cateva explozii ale creatiei care au rezultat intr-un om evoluat de la etapa la etapa. Nu a existat o evolutie lenta. Umanitatea a ajuns la un moment dat de la care nu mai putea evolua; si dintr-o data pufff...creatia a dat cu praf de zane si a aparut un om care era capabil sa mai faca cativa pasi pe drumul evolutiei catre constiinta. Este posibil ca noi cei de astazi, gratie stamosilor nostri, sa fi ajuns sa fim cei care vor face pasul urmator in evolutia catre homo luminos in mod constient.

Pasul urmator in evolutie va fi o alegere constienta a umanitatii.

Dar cred ca ati mai auzit asta si nu va spun lucruri noi. Ceea ce vreau sa va spun insa este ca dupa ani de munca personala, si de curatare interioara, cu pretul unor mari dureri, nu pot sa mentin si sa subscriu unei imagini a dezastrului si a distrugerii speciei umane. Pot doar sa cred ca suntem aici pentru a face schimbarea, pentru a fi schimbarea pe care nu-i asa toti o dorim undeva in adancul sufletului.

Emailurile apocaliptice care ne spun ca nu va fi lumina timp de trei zile, campul electromagnetic al pamantului care se va intrerupe, impreuna cu campurile electromagnetice ale tututor fiintelor, nu fac dacat sa imi confirme teoria asta personala ca ne aflam la capatul unui model uman care s-a invechit si ca e timpul pentru o noua manifestare umana pe aceasta planeta. Poate ca intr-adevar soarele nu va lumina trei zile, dar poate ca in loc sa ne fie frica, ar fi mai de folos sa ramanem conectati cu esenta noastra si la sursa infinita de energie care ne este disponibila, a creatorului acestui univers. Oamenii sunt niste lenesi spirituali prin definitie. Nu fac nimic fara sa fie fortati. Acum poate ca asta se intampla; suntem fortati sa facem acest pas, sa sarim in necunoscut, fara frica, liberi, asa cum don Genaro si don Juan au trecut pe langa vultur deplin constienti in corpurile lor, liberi (pentru cine a citit cartile lui Carlos Castaneda), dupa ce s-au aruncat de pe stanca.

A ramane conectati la esenta noastra inseamna sa ramanem conectati la inima si nu la minte. Mintea e nebuna si ne spune tot felul de lucruri nebunesti. Inima in schimb cunoaste compasiunea si iubirea neconditionata fata de noi insine si fata de altii, dar mai ales fata de noi. Ramanand in inima in timpurile „grele” care ne asteapta, inseamna sa ramanem liberi in fata oricui si in fata a orice. Libertatea constiintei noastre de a spune cine suntem si ce putem, ne poate face sa zburam cu marele vultur si sa nu ne lasam constiinta devorata de marele neant. Libertatea ne va permite sa ramanem in ochiul furtunii in inima si in iubire fara sa fim atinsi de schimbarile exterioare, pentru ca noi ne-am facut munca interioara.

Ramaneti in inima oricand si oricat. Cautati raspunsurile in inima cu orice ocazie. Vedeti-va pe voi centru lumi voastre. Ramaneti in ochiul furtunii indiferent de ce se intampla in afara. Voi stiti cine sunteti si asta va face liberi.

Articol publicat pe www.ravenhills.net/2012/evolutia-spirituala-2012

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Limbajul iubirii

Suntem atât de mici şi totuşi atât de minunaţi în acest univers. Ne dăm atâta importanţă şi căutăm mereu ceva care să ne ducă mai sus, uitând să ne întrebăm ce căutăm de fapt?

Am ajuns să ne înstrăinăm unii de alţii, crezând că suntem separaţi, că e inutil să ne pese de celălalt sau că celălalat nu are cum să fie afectat de acţiunile noastre. Ne-am construit ziduri în jurul fiinţei noastre şi nu lăsăm să se apropie decât pe cine consideră mintea noastră că merită.

Nu deschidem fereastra acestei cetăţi şi nici măcar nu ne gândim oare cum ar fi… cum ar fi dacă am evada din propriul ego pe care l-am construit şi întărit cu atâta perseverenţă în timp?

Cum ar fi dacă ne-am hotărî să renunţăm la tot ce am crezut că reprezintă propriul adevăr?

Cum ar fi dacă ne-am da drumul şi am răspunde cu iubire la prostie sau ignoranţă?

Cum ar fi dacă în loc să aşteptăm să primim de la ceilalţi am fi noi cei care dăruim? 

Cum ar fi dacă nu am mai avea aşteptări ca celălalt să se comporte într-un anumit fel? 

Şi cum ar fi dacă ne-am privi mai des în ochi, dacă ne-am îngădui să ne simţim unul pe celălalt?

A venit vremea să apelăm la un limbaj universal şi anume limbajul iubirii. 

Uită-te în jur cu inima şi observă că zâmbetul, îmbrăţişarea nu ţin cont de rasă sau de alte criterii, aşa cum ploaia nu ţine cont de ceea ce atinge în căderea ei.

Când zâmbeşti nu mai contează nici trecutul nici viitorul, nici ce a fost şi nici ce ar putea să fie.

Când îmbrăţişezi, două inimi se ating la nivelul cel mai profund. Nu mai e nevoie de cuvinte.

Când vorbeşti limbajul iubirii îţi dai seama cât de preţios este acest dar numit Viaţă şi cât de norocos eşti că îl trăieşti aici şi acum.

Aminteşte-ţi cine eşti, dă la o parte perdeaua de frică şi ieşi din zidurile reci şi întunecoase pe care ţi le-ai construit în jurul a ceea ce eşti tu cu adevărat.

Numai prin limbajul iubirii vom reuşi să construim ceva cu adevărat valoros, pentru că adevărata valoare e dată întotdeauna din iubire.

Ce poate fi mai valoros decât viaţa? Din ego sau ură nu se naşte nicio formă de viaţă şi nici valoare. În limbajul iubirii colaborezi cu ceilalţi, nu concurezi. În limbajul iubirii laşi lucrurile să curgă, nu le forţezi să se întâmple.

În limbajul iubirii te deschizi şi îţi asumi riscuri, nu te ascunzi în cochilia interioară. În acest limbaj nu arăţi cu degetul spre celălalt pentru că ştii că celelalte patru sunt îndreptate înspre tine.

 În limbajul iubirii arătăm mai mult prin fapte şi vorbim mai puţin, doar atunci când avem ceva de spus şi nu doar ca să spunem ceva.

Doar folosind acest limbaj înţelegem cine suntem şi ce avem de făcut pe această planetă pe care o vizităm încă o perioadă, câţiva ani, luni sau poate zile.

Trăieşte fiecare bătaie a inimii tale, pentru că nu ştii niciodată când va fi ultima. Trăieşte-o la unison cu celelalte inimi, altfel ce farmec ar avea viaţa? Căci inima nu cunoaşte decât o singură formă de comunicare- limbajul iubirii. Priveşte! 

Sursa: Adela Moldovan @ Lectii din viata

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

OSHO: Compasiunea -- revarsarea înălțătoare a iubirii

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro/

Neale Donald Walsch - Frica si Iubirea

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Iubirea - Osho

Osho: "Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc"

 

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”





                                                    Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.

Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.

Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.

Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.

Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.
Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare. 
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte ! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.

Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.

Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).
Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt. 

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã ! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.

Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.

De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.

Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.

Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.  

Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, cãci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sãu. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezintã un pacient.

Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.

Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.

De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“

Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.

Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.

Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.

Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.  

Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.

Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente. 




Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

Osho



Sa ne deschidem bratele ... Iubirii!




Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Despre iubire

"Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate. Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire. Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa nici unul nu considera ca este vina lui.

In realitate, instrumentul pe care il folositi nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, realizind faptul ca astfel nu poate percepe nici un sunet. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea.
Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul. Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta. Ea poate iubi, si poate face acest lucru fara sa transforme iubirea in ura; ea nu este otravita de ura.

Fiecare este in cautarea iubirii, insa instrumentul prin intermediul caruia se realizeaza cautarea nu este potrivit; si de aici - esecul. Iar oamenii, vazind ca iubirea aduce cu ea numai ura, se inchid in ei insisi, zicind: "Iubirea este o prostie." Construiesc un zid solid pentru a se apara impotriva iubirii. Facind insa acest lucru, vor fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vor fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros.

Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atat iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire. Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja.S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane ?

Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, raman goale.

Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.

Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.