marți, 11 iunie 2013

Oamenii au în ei puterea de a transforma lumea

“Nu te întreba ce îi trebuie lumii – întreabă-te ce te face să prinzi viaţă şi pune-te pe treabă. Deoarece lumii îi trebuie oameni care au prins viaţă.” – Howard Thurman

Întreaga comunitate mondială a încercat de foarte mult timp “să facă ceva” în legătură cu problemele sale. Nimic nu a adus consecinţe pe termen lung. Rasa umană se comportă în continuare aşa cum s-a comportat de secole. A FI ceva este soluţia. Aceasta este ceea ce produce o transformare de durată. Când ceea ce faceţi reflectă ceea ce sunteţi – şi nu e doar o încercare  de a crea ceea ce v-aţi dori  să fiţi – veţi şti că aţi produs o transformare de durată în voi înşivă.  Aşa ceva produce o transformare de durată în lume.

Nu puteţi “face” paşnici, puteţi doar “fi” paşnici. Nu puteţi “face” iubitori, puteţi doar “fi” iubitori. Nu puteţi “face” uniţi, puteţi doar “fi” uniţi. Căutaţi apoi să vă transformați starea de A Fi. Nu căutaţi să transformați mai întâi lumea, căutaţi să transformați mai întâi natura voastră interioară. Când veţi realiza acest lucru, acţiunile voastre se vor transforma în mod automat.

Nu veţi transforma lumea încercând să transformați în primul rând lumea. Lumea se va transforma transformându-vă întâi pe voi înşivă. Trebuie să hotărâţi mai întâi anumite lucruri importante referitoare la voi, să ajungeţi la noi concluzii în interiorul vostru, legate de cine sunteţi, de Dumnezeu şi Viaţa – şi apoi să începeţi să trăiţi acele decizii.

Acest proces interior poate să producă, de fapt, transformări în lumea din jurul vostru, deoarece lumea pe care o atingeţi este afectată de felul în care o atingeţi. Cine Sunteţi şi Cum Sunteţi afectează lumea într-un grad mult mai mare decât vă puteţi imagina.

Împlinirea de Sine – este motivul corect din care v-aţi angajat în ceea ce sunteţi şi faceţi. Să duceţi Sinele la următorul nivel cel mai înalt. Să ştiţi cine sunteţi cu adevărat şi să trăiţi această experienţă. Aceasta se numeşte evoluţie. Aceasta e lucrarea întregii omeniri. Şi asta e bucuria ei. Bucuria voastră constă în a deveni mai măreţi decât sunteţi şi de a şti că sunteţi astfel.

Nu vă schimbaţi credinţele doar pentru că vreţi ca alţi oameni să şi le schimbe pe ale lor. Schimbaţi-vă credinţele deoarece noile credinţe anunţa mai exact cine sunteţi voi. Schimbarea din voi va acţiona ca un catalizator şi va produce schimbare în ceilalţi. Şi asta nu pentru că aţi căutat să produceţi schimbarea în ceilalţi, ci, mai probabil, pentru că nu aţi căutat-o.

Oamenii nu se transformă pentru că li se spune să se transforme. Oamenii îşi pot schimba temporar comportamentul, deoarece li s-a spus asta… dar atunci nu e o transformare reală. E doar o schimbare de suprafaţă a conduitei exterioare deoarece adevărul interior nu s-a schimbat. Imediat ce puterea asupra lor nu mai e exercitată, comportamentul oamenilor revine la ceea ce spune adevărul lor interior.

317359_238299769564724_100001541090783_674636_1232849232_nTransformarea e un act de libertate, nu un act de supunere. Supunerea nu înseamnă creaţie – şi creaţia este singurul act de evoluţie. Nu căutaţi, deci, să transformați lumea. Căutaţi  “să fiţi transformarea pe care doriţi să o vedeţi în lume!” Decizia de a veni din pace şi iubire, în loc de a încerca să ajungi la ele, răstoarnă totul. Schimbă complet axa experienţei voastre. Plasează sursă a ceea ce vă doriţi în interiorul vostru şi nu în afară voastră. Aceasta o face accesibilă pentru voi în orice moment şi în orice loc. Aceasta e puterea autentică. Genul de putere care transformă vieţile şi schimbă lumea. Acest nivel de pace interioară completă şi iubire totală pentru întreaga omenire poate fi atins într-o clipă – sau poate să vă ia o viaţă întreagă. Totul depinde de voi. Totul depinde de cât de profund îl doriţi.

Puteţi accesa orice stare interioară de A Fi pe care o doriţi, pur şi simplu alegând-o şi chemând-o. În prezent, majoritatea stărilor voastre de a fi sunt “reacţii”.  Ele nu trebuie să fie astfel.  Le puteţi face să fie creaţii.

Chiar acum, când intri în orice moment, rareori intri cu o stare de a fi hotărâtă dinainte. Aştepţi până când vezi ce conţine şi ce aduce momentul şi apoi reacţionezi prin a fi ceva. Poate vei ajunge să fii trist. Poate vei ajunge să fii dezamăgit sau încântat.
Dar acum să presupunem că ai hotărât dinainte cum o să fii când intri în acel moment. Să presupunem că ai hotărât să fii liniştit, indiferent cum va arăta acel moment. Crezi că ar fi o diferenţă în modul cum vei trăi acel moment? Sigur că DA.

Atunci când tu hotărăşti cum te vei prezenta, înainte ca momentul să apară, ai început să te îndrepţi spre putere. Ai învăţat să stăpâneşti momentul şi acesta este începutul procesului de a deveni Stăpân pe viaţa ta. Atunci când hotărăşti dinainte că starea ta interioară de a fi este liniştită şi iubitoare, înţelegătoare şi plină de compasiune, iertătoare şi plină de generozitate, indiferent de ce aduce momentul exterior, atunci lumea exterioară îşi pierde puterea asupra ta. Poţi fi plin de pace, indiferent ce face lumea exterioară – şi urmarea minunată a acestui lucru este că ceea ce face lumea exterioară va fi foarte des afectată de ceea ce eşti tu. Insistând Să Fii cine eşti, indiferent de ceea ce e restul lumii, încet lumea pe care o atingi se va transforma.


Neale Donald Walsch – O conversaţie cu Dumnezeu – Noile revelaţii

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Niciun comentariu: