Umorul este adesea un adevărat „jogging interior”, care stimulează întreaga fiinţă. La nivel biologic, râsul are efecte pozitive asupra presiunii sangvine, în facilitarea digestiei, în eliberarea endorfinelor (inamici naturali ai durerii şi anxietăţii) la nivelul creierului etc. De asemenea,el determină masarea plăcută a organelor interne, fortificarea sistemului imunitar, echilibrarea sistemului endocrin şi creşterea longevităţii.
Vindecarea miracol
Un caz care a atras atenţia medicilor din lumea întreagă este cel al lui Norman Cousins, fost editor al Saturday Review. El a fost internat în spital în anul 1964 cu o boală extrem de rară, mutilantă: colageneza. Fiind diagnosticat incurabil şi externat fără a i se mai da vreo speranţă, Cousins şi a asumat propriul proces de vindecare. Fiind la curent cu cercetările în domeniul medical, aflase despre efectul profund dăunător al emoţiilor negative asupra corpului, astfel încât a considerat că şi reciproca poate fi adevărată.
A împrumutat un aparat de proiecţie şi şi-a prescris singur un „tratament”, constând din filme ale fraţilor Marx şi secvenţe gen “Camera ascunsă”. A studiat toate aspectele bolii sale împreună cu medical său şi a aflat ce ar trebui să se petreacă în corpul lui pentru a se însănătoşi. Într-o carte devenită best-seller în America, “Anatomy of al illness: as perceived by the patient” el relatează:
„Am făcut descoperirea fericită că zece minute de râs adevărat, răsunător, îmi ofereau cel puţin două ore de somn fără dureri.”
Deşi boala sa era o maladie a celulelor progresiv debilitantă, sensul de evoluţie al bolii a fost schimbat prin acest sui generis „regim” şi, în timp, Cousins s-a restabilit aproape complet. După ce mărturia victoriei sale a apărut în New England Journal of Medicine, a primit mai mult de trei mii de scrisori de apreciere de la medici din toată lumea. Treizeci şi patru de şcoli de medicină au inclus articolul său în materialele de studiu. Cazul său vorbeşte de la sine despre puterea imensă de vindecare pe care râsul o are, în special atunci când este folosit conştient în scopul vindecării unor boli. Condiţiile necesare pentru reuşita “tratamentului” par a fi simple: să râdem cât mai des, din toată inima şi să fim cât mai conştienţi de fenomenele care apar în întreg organismul. Puţine exerciţii fizice au efecte benefice pe atât de multe planuri ale fiinţei cum are râsul sănătos, timp de minim jumătate de oră pe zi.
Medicina veselă
Deşi efectele râsului, atât în plan psihic, cât şi fizic, sunt unanim recunoscute, resursele de vindecare ale umorului sunt încă insuficient explorate şi implementate în medicină. Folosit conştient râsul se dovedeşte a fi o forma de terapie extrem de eficientă, care se poate cristaliza ulterior sub forma unei atitudini optimiste faţă de viaţă. Aceasta, la rândul ei, devine un puternic adjuvant în lupta împotriva bolilor, precum şi un important factor profilactic. Voltaire spunea că medicina „este modalitatea de a-l distra pe pacient, în timp ce Natura vindecă boala”. Cultivarea simţului umorului constituie o cerinţă importantă pentru actul terapeutic, atât din perspectiva medicului, cât şi a pacientului. Medicul trebuie să înveţe să râdă cu pacienţii săi, pentru că de cele mai multe ori prezenţa sa este asociatăcu stări de teamă şi îngrijorare. Un medic rece, rigid, pesimist sau care abuzează de termeni de specialitate inaccesibili înţelegerii pacientului trezeşte neîncredere, teamă, uneori chiar deznădejde, deoarece pacientul se percepe ca fiind singur pe “câmpul de luptă”, în faţa unui inamic pe care nu îl cunoaşte (boala de care suferă), dar cu care are de luptat pentru a-şi recâştiga armonia şi echilibrul fiziologic. Dimpotrivă, o persoană tonică, optimistă, este foarte uşor de asociat cu sănătatea, cu credinţa în reuşita tratamentului, iar pacientul vede în doctoral său un aliat puternic în bătălia pentru vindecare.
Doctori optimişti
Cel mai adesea, bolnavul vine la doctor într-o atitudine de maximă receptivitate, având tendinţa de a interioriza atitudinea medicului faţă de boală (fie ea optimist sau pesimistă), modificându-şi astfel – în bine sau în rău – propria percepţie asupra bolii. Prima sarcină a medicului, după ce a stabilit diagnosticul, este aceea de a-I insufla pacientului său credinţa că vindecarea este posibilă, că boala sa este doar o stare trecătoare care trebuie şi poate să fie eliminată cât mai curând. Din nefericire, medicii nu sunt totdeauna conştienţi de impactul pe care atitudinea lor faţă de o afecţiune fizică sau faţă de pacientul însuşi îl poate avea asupra evoluţiei sănătăţii acestuia.
Râsul ca deprindere
Simţul umorului ar trebui de aceea cultivat la fel ca orice altă deprindere necesară profesiei medicale. În acest sens există deja proiecte care au înregistrat un mare succes. Încă din anul 1977 J.Goodman fonda în SUA proiectul HUMOR, propunându-şi două mari obiective: (1) să ajute oamenii să înveţe şi săpractice umorul ca orice altă deprindere şi (2) să “echipeze” diferite categorii profesionale cu această abilitate, în funcţie de specificul muncii lor şi de stilul lor de viaţă. Premisa de la care a pornit era o afirmaţie a lui John F. Kennedy: “Există trei lucruri reale: Dumnezeu, prostia umană şi râsul. Primele două sunt dincolo de înţelegerea noastră. Aşa încât trebuie să facem tot ce putem cu al treilea.” Până în prezent, peste 30.000 de persoane, de diferite categorii profesionale, au participat la aceste programe – desfăşurate sub forma unor grupuri de lucru, cursuri, seminarii de training, servicii de consultanţă etc. Marele merit al unor astfel de proiecte este că modelează atitudini pozitive faţă de viaţă care cresc eficienţa activităţii în orice domeniu de activitate, şi cu atât mai mult în domeniul medical, acolo unde râsul, în calitatea sa de capacitate specifică doar fiinţei umane, se poate manifesta ca un adevărat catalizator al procesului de vindecare.
Zâmbetul interior
Mantak Chia, care a consacrat în lucrările sale tehnica Zâmbetului Interior, se întreba: “De ce, de exemplu, dacă zâmbetul este asociat cu sănătatea, nu există încă medici specialişti în zâmbet şi râs? Dacă Norman Cousins s-a folosit de vechile filme ale fraţilor Marx pentru a râde de cumplita sa boală, colageneza, de ce nu pot medicii şi surorile medicale să folosească energia zâmbetului pentru a ajuta la vindecarea pacienţilor lor? Probabil că spitalele noastre ar trebui să angajeze măscărici şi clovni pentru a face pacienţii să zâmbească. Mai mult, de ce nu a fost folosit râsul în medicina profilactică?” Filmul Patch Adams – un doctor trăznit, care a rulat şi pe ecranele noastre, este o ilustrare minunată a folosirii în sens terapeutic a veseliei. Chiar în cazul unor boli grave şi al unor situaţii dramatice de viaţă, umorul se dovedeşte a fi o sursă de putere pentru cei (aparent) fără speranţă şi o sursă de înţelepciune în cazuri de eşec.
NU ironiei
Umorul sănătos exclude însă râsul superficial, răutăcios sau grosolan. El are întotdeauna un anumit miez, o semnificaţie, presupunând cu necesitate capacitatea de transformare benefică a celor care îl emit sau îl receptează. Aşa cum arăta O’Connel, “Până când umorul nu produce în oameni o cât de neînsemnată creştere, el nu este deloc umor.” El nu este doar o stare de moment: acolo unde se manifestă, el detensionează, sublimează, rafinează, vindecă, deci transformă (într-un mod plăcut şi accesibil).
Articol de Patricia Cihodaru, Sursa: http://suntsanatos.ro
Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu